Spania are o nouă prinţesă

Spania are o nouă prinţesă
SPANIA – Bucurie în familia regală spaniolă. Prinţesa Letizia a dat naştere celui de-al doilea copil, care este tot o fetiţă. Micuţa, care a primit numele bunicii sale, Sofia, este cel de-al treilea moştenitor al tronului Spaniei, după tatăl său, prinţul Felipe, şi sora sa Leonor, în vârstă de un an şi şase luni.

Letizia a născut prin cezariană, iar copilul are o greutatea de 3,310 kg şi o lungime de 50 de centimetri. Atât mama cât şi bebeluşul se simt foarte bine. Cel mai fericit de venirea pe lume a fetiţei a fost, bineînţeles, tatăl, prinţul Felipe.

Naşterea celei de-a doua fetiţe în familia regală amână dezbaterile pe seama reformei constituţionale. Potrivit Constituţiei spaniole, copiii de sex masculin ai familiei regale au prioritate faţă de cei de sex feminin. Dacă Felipe şi Letizia vor avea un băiat, acesta va deveni al doilea moştenitor al tronului, imediat după tatăl său şi înaintea surorilor mai vârstnice.

Guvernul socialist a promis să modifice legea fundamentală, astfel încît primul născut, indiferent de sex, să fie şi următorul succesor la tron, după tată. Acest proces presupune însă votul favorabil a două treimi din membrii ambelor camere, urmat de dizolvarea Parlamentului şi de convocarea de noi alegeri.

În noiembrie, casa regală şi-a încălcat propria tradiţie, anunţând sexul copilului pe care urma să îl nască Letizia, pentru a calma disputele privind regula de succesiune la tron.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase