Spărgători de locuinţe în năvod

Poliţiştii bihoreni, împreună cu mascaţi de la Detaşamentul Poliţiei de Intervenţie Rapidă (DPIR), au acţionat luni în comunele Suplacu de Barcău, Sălacea, Popeşti, Chişlaz şi Buduslău pentru a preveni faptele antisociale şi pentru identificarea autorilor unor furturi din locuinţe.

Au fost depistaţi şi conduşi la sediul Poliţiei, pentru cercetări, 52 de indivizi,
soluţionându-se 14 dosare cu autor cunoscut şi relansându-se cercetări în alte
13 dosare penale cu autor necunoscut.

Astfel, au fost identificaţi I.I., A.G. şi A.M., toţi din Voivozi, autorii
a şase furturi din locuinţe comise în Popeşti şi Derna.
Au mai fost identificaţi H.Z. (18 ani) şi H.M. (16 ani), din Suplacu de Barcău,
autorii a trei furturi din magazinele din localitate.

„Acţiunea poliţiştilor bihoreni a fost apreciată de comunitatea locală. Mulţi
cetăţeni le-au mulţumit poliţiştilor pentru măsurile de ordine luate şi au solicitat
o prezenţă periodică a efectivelor din cadrul IPJ în zonă. Astfel că acţiunile
de acest gen vor continua şi în alte localităţi bihorene”, avertizează subinspectorul
Alina Fărcuţa, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor.

Ovidiu Morcan



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !