Spaţiu de picnic la Tinca

Vatră de foc rustică, la Tinca
Vatră de foc rustică, la Tinca
Aqua Crisius a amenajat un spaţiu de picnic la standarde europene.

Asociaţia Pescarilor Sportivi (APS)Aqua Crisius Oradea a implementat, sâmbătă, proiectul „Tinca pentru Natura 2000”, proiect finanţat de Dorna şi Asociaţia Salvaţi Delta în parteneriat cu Ecopolis în cadrul campaniei „Omul REînverzeşte locul”. Proiectul a fost declarat cel de-al treilea câştigător în cadrul campaniei, adunând cele mai multe like-uri (peste 1200) în mediul online.

Activităţile principale desfăşurate au inclus igienizarea zonei de picnic de pe malul Crişului Negru prin colectarea de deşeuri, amenajarea a şase vetre de foc şi construirea şi amplasarea a două foişoare. „În plus, APS Aqua Crisius, în calitate de custode a sitului Natura 2000, a dorit realizarea unor sesiuni de educare ecologică a tinerilor din comuna Tinca”, a mai informat preşedintele APS Aqua Crisius, Mihai Togor. Astfel, s-au desfăşurat o serie de concursuri (Cine adună cei mai mulţi saci de deşeuri, Cel mai profesionist pescar) încheiate cu o festivitate de premiere şi s-au observat copacii seculari din zonă. Tinerii au învăţat importanţa protecţiei mediului şi a menţinerii unui spaţiu amenajat şi curat.

Partenerul principal al APS Aqua Crisius a fost Primăria comunei Tinca care a asigurat ridicarea sacilor de deşeuri colectaţi, amplasarea unor containere destinate colectării selective a deşeurilor precum şi protecţia spaţiului amenajat şi a foişoarelor amplasate.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !