Special pentru cei cu boli neurologice rare si scleroza multipla

Special pentru cei cu boli neurologice rare si scleroza multipla
Un curs de calificare pentru „Operator introducere, validare si prelucrare de date” se organizează la Oradea, pentru bihorenii suferinzi de scleroză multiplă şi cei cu boli neurologice rare.

Cursul e realizat prin proiectul Centrul Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă pentru Persoanele cu Scleroză Multiplă şi Boli neurologice Rare – Acces Abilitate, cu nr. POSDRU/70/6.2/S/21986.

Cursul este gratuit şi oferă acestor bolnavi posibililitatea de a deprinde competenţe de operare pe calculator prin introducerea, validarea şi prelucrarea de date, a informat psihologul clinician Badale Florin-Sebastian.

El explică faptul că la acest curs pot participa persoanele cu scleroză multiplă şi boli neurologice rare, care au vârsta minimă de 16 ani şi au absolvit minim 10 clase.

Psih. Badale informează că acest curs special va debuta în această lună, imediat ce se va constitui grupa şi va dura circa 720 de ore, cu posibilitatea de reducere a perioadei în cazul în care cursantii deţin cunoştinţe minime de operare de date pe calculator.

Condiţii

Pentru a beneficia de cursul gratuit, bolnavii eligibili se pot înscrie şi pot afla informaţii detaliate prin contactarea Societăţii de Scleroză Multiplă din România la telefon: 0771. 043 079 / -138 / -091. Actele necesare pentru a beneficia de curs sunt: buletinul/carte de identitate (original/copie), certificat de căsătorie (dacă este cazul, în copie), ultimul act de studiu (copie), adeverinţa din partea medicului specialist din care să reiasă că persoana în cauză e aptă să urmeze un curs de calificare (original), fişa de aptitudini de la medicul de medicină a muncii (original) şi copie certificat naştere.

Cursurile, la care se asigură şi masa de prânz, sunt susţinute de către formatori acreditaţi de CNFPA şi se finalizează cu obţinerea a câte unui certificat de calificare profesională, recunoscut şi certificat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

 

FACT BOX:

Lista bolilor rare:

Distrofia musculară Duchenne/Becker

Dfistrofia facio-scapulo-umerală

Distrofia musculară Emery-Dreifuss

Distrofia miotonică Steiner

Boala Werdmigc-Hoffman

Amiotrofia spino-bulbară legată de X (sindrom Kenedy)

Boala Charcot Mary-Tooth

Ataxii cerebeloase dominant autozomale

Ataxii Friedreich

Ataxia Telangiectazia

Paraplegia spastică ereditară sau parapareza spastică familială (sindromul Strumpell Lorain)

Andrenoleucodistrofia legată de x

Boala Huntington

Boala Alzheimer

Scleroza laterală amiotrofică

Sindromul Tourette

Leucodistrofii

Forme genetice de epilepsie

Tetrapareze

Parapareze

 

Taguri: , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !