27. februarie 2007 13:39; Reactualizat la: 27.02.2007 13:39


S-au delectat cu muzica Sarmalelor

Sarmalele Reci Sarmalele Reci
ORADEA – Ultimul weekend a început perfect pentru cei aproximativ o sută de orădeni amatori de delicatese muzicale care au ales, vineri seară, să participe la concertul celor de la Sarmalele Reci, din Blue Monday, în locul altor oferte mai mult sau mai puţin tentante de la sfârşit de săptămână.  video

Deşi intrată într-un con de umbră în ultimii ani, trupa Sarmalele Reci, acum „reîncălzită” şi cu aportul a doi reprezentanţi ai oraşului nostru, Vlady Săteanu (bas) şi Mircea Horvath (clape), nu a fost uitată de orădeni. Timp de peste două ceasuri şi jumătate, cu o pauză de 30 de minute, timp în care s-au amestecat cu publicul venit special pentru acest eveniment, Zoltan Andras şi colegii săi au susţinut un concert pe care mulţi dintre martorii acestei seri nu îl vor uita prea curând.

Nostalgia anilor ’90

În ciuda anilor care au trecut peste refrenele pe care, la jumătatea deceniului trecut – înainte de asediul manelelor (nu de alta dar, vorba cântecului, „Ţara te vrea prost”) – le fredonau toţi, la Blue Monday Sarmalele Reci au avut nu unul, ci o sută de solişti vocali.

Ghiveciul de stiluri, de la blues (Bluesul băiatului sărac), până la rock progresiv (Gaşca de la bloc), trecând prin muzica lăutărească şi influenţele de cartier, combinate cu satira acidă la adresa imbecilităţii care ne înconjoară, s-au dovedit un cocktail perfect pentru orădenii prezenţi.

Chiar dacă nu punctează – şi nici nu doresc asta – la capitolul artistic, deşi dovezile de măiestrie instrumentală nu lipsesc aproape din nici o piesă, Sarmalele Reci sunt printre puţinele formaţii care te pot face să treci prin atâtea stări de spirit, de la nostalgia copilăriei şi a perioadei headbanger şi până la amuzament, pe parcursul unui concert.

Numai promisiunea că vor reveni, foarte probabil luna viitoare, cu un nou concert la Oradea, a atenuat din regretul despărţirii orădenilor de muzica Sarmalelor.


Recomanda articolul

Parerea ta
Care este parerea ta?
Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria BIHON Ştirile judeţului Bihor
Escroaca prinsa si incarcerata
Miercuri, poliţiştii din Valea lui Mihai au depistat-o, reţinut-o şi încarcerat-o în Centrul de Reţinere şi [...] mai multe »
Cornel Borza, omul din spatele artistului
Cei care doresc să cunoască povestea de viaţă a îndrăgitului interpret al cântecului popular bihorean Cornel [...] mai multe »
Seara dedicata planetelor interioare
Astroclubul „Meridian Zero” Oradea organizează vineri, 25 mai, de la ora 20, în Cetatea Oradea, o seară tematică [...] mai multe »
Replica lui Radu Tirle: actualul Guvern sa lase garile si să finanteze Aeroportul
Ex-preşedintele CJ Bihor crede că dacă Guvernul vrea, se găsesc bani pentru modernizarea pistei Aeroportului Oradea. mai multe »
50 de ani de cercetari agricole la Oradea
Facultatea de Protecţia Mediului organizează vineri, de la ora 11:00, în cadrul „Săptămânii ştiinţifice” a [...] mai multe »
Oana Lianu, inca o diploma de excelenta
Oana Lianu a premit o nouă diplomă de excelenţă pentru promovarea culturii şi spiritualităţii româneşti şi [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare

Facebook-user?

You can use your Facebook account to log in:

Login with Facebook



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Anmelden oder Registrieren
um Profile zu verknüpfen

{username} registrieren Sie sich jetzt neu auf VOL, um Ihr Facebook-Profil mit einem neuen Benutzer zu verknüpfen ODER klicken Sie auf Anmelden wenn Sie bereits einen VOL-Benutzer haben.


muss eine gültige E-Mail-Adresse sein


Bitte max. 32 Zeichen verwenden


Mindestens 6 Zeichen





Sie haben bereits einen VOL-Benutzer? Anmelden

Bestehendes VOL-Profil verknüpfen

melden Sie sich mit Ihrem VOL-Benutzer an ODER klicken Sie auf Neu Registrieren .


Passwort vergessen

Sie haben noch keinen VOL-Benutzer? Neuen Benutzer registrieren