30. august 2010 11:29; Reactualizat la: 30.08.2010 11:29


Cadrele militare disponibilizate, in retragere si rezerva, impotriva recalcularii pensiilor

Cadrele militare disponibilizate, in retragere si rezerva, impotriva recalcularii pensiilor
Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, în Retragere şi în Rezervă protestează faţă de noile dispoziţii legislative privind pensiile militare şi apreciază că “sub nicio formă” nu trebuie semnate şi depuse formularele prin care se solicită recalcularea pensiilor.

 (10 comentarii)

“Sub nicio formă nu trebuie să dăm curs semnării şi depunerii formularelor prin care să solicităm recalcularea pensiilor“, susţine Sindicatul.

“Protestăm, în numele legii, faţă de modul în care Guvernul României, prin personaje sinistre gen Boc, Oprea, Şeitan, a adus la o stare de umilinţă incredibilă pilonii independenţei, suveranităţii, integrităţii teritoriale şi ordinii constituţionale în stat – armata şi forţele de ordine”, se arată într-un comunicat al membrilor Sindicatului.

Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, în Retragere şi în Rezervă critică Legea 119 din 2010, hotărârea de Guvern 735 din 2010 şi instrucţiunile de aplicare a acestor acte normative, apreciind că aceste acte au un caracter “neconstituţional”, “antieuropean”, “antidemocratic” şi contrar principiului neretroactivităţii legii, stipulat în Constituţie.

Sindicatul acuză, de asemenea, “batjocorirea şi umilirea fără limite a militarilor şi poliţiştilor rezervişti care au singura vină că au jurat pe viaţă să fie 24 de ore din 24 în slujba naţiunii şi au respectat şi respectă ad-literam contractul lor cu ţara”. Totodată, asociaţia consideră că România se manifestă, prin actualii săi conducători, “ca ţară bananieră cu deplin haos şi viaţă de junglă”.

MApN a anunţat săptămâna trecută că ministrul a semnat un ordin pentru aplicarea, în MApN, a HG pentru recalcularea pensiilor stabilite potrivit legislaţiei privind pensiile militare de stat, care simplifică procedura de obţinere a adeverinţelor de venit şi statuează responsabilităţi pentru structurile din minister implicate.

Potrivit unui comunicat transmis, miercuri, de MApN, conducerea ministerului “întreprinde toate demersurile instituţionale, inclusiv la nivel parlamentar, pentru ca, în această perioadă economică dificilă prin care trece ţara noastră, reglementarea sistemului de pensii militare şi recalcularea lor să nu afecteze cadrele militare care şi-au dedicat întreaga viaţă slujirii ţării, sub jurământ militar, printr-o muncă plină de greutăţi şi riscuri”.

În acest context, ministrul Gabriel Oprea a semnat Ordinul M.101 din 23 august pentru aplicarea, în Ministerul Apărării Naţionale, a Hotărârii Guvernului 735/2010 pentru recalcularea pensiilor stabilite potrivit legislaţiei privind pensiile militare de stat, a pensiilor de stat ale poliţiştilor şi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, conform Legii 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.

Conform comunicatului, ordinul ministrului Apărării este “în primul rând menit să înlăture un circuit birocratic nedrept, pe care pensionarii militari trebuiau să îl parcurgă în procesul de recalculare a pensiilor, astfel încât efortul în acest demers va reveni instituţiei militare”.

Astfel, prin Ordinul ministrului Apărării se simplifică procedura de obţinere a adeverinţelor de venit şi se statuează responsabilităţi pentru structurile din MApN implicate în procesul de recalculare a pensiilor.

“Alături de această iniţiativă, eforturile MApN pentru menţinerea la acelaşi nivel, în urma recalculării, a pensiilor militare mai mici de 3000 de lei, sunt un semnal ferm de susţinere a drepturilor pensionarilor militari. Ministrul apărării naţionale consideră că statul trebuie să îşi respecte obligaţiile faţă de militari, de pensionarii militari şi veteranii de război, aşa cum aceştia au slujit ţara, în virtutea jurământului militar. Acest principiu a constituit punctul de plecare în demersurile privind drepturile militarilor, pensionarilor militari şi veteranilor de război şi va sta în continuare la baza oricăror iniţiative şi acţiuni ale ministerului în acest domeniu”, subliniază comunicatul.

Sursa: MEDIAFAX


Recomanda articolul

Parerea ta Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria România
Potop in Bucuresti: numeroase strazi inundate
Capitala Romaniei a intrat, la propriu, la apa! Ploaia torentiala de vineri seara a facut ca numeroase strazi din [...] mai multe »
Inhumarea lui Nyiro Jozsef in Romania da foc relatiilor tarii noastre cu Ungaria
Intentia Parlamentului Ungariei de a ingropa in Romania urna cu cenusa poetului maghiar Nyiro Jozsef a tensionat [...] mai multe »
RCS & RDS, amendata de CNA pentru postul RTL Klub
Consiliul National al Audiovizualului a facut un abonament la... amenzi companiei RCS & RDS. Ultima sanctiune [...] mai multe »
Autoritatile romane vor sa plafoneze pretul carburantilor!
Declaratie-surpriza, vineri, a presedintelui Consiliului Concurentei, Bogdan Chiritoiu: Trebuie sa gasim o plafonare a [...] mai multe »
Pregateste un picnic de nota zece
Un picnic perfect este intotdeauna cel petrecut alaturi de persoanele cu care te simti bine. Totusi, daca vrei ca [...] mai multe »
Comportamentul agresiv al copiilor: Muscaturile
Cand este obosit si suparat, copilul poate avea un comportament agresiv, mergand pana la a-l musca pe cel cu care se [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare

Facebook-user?

You can use your Facebook account to log in:

Login with Facebook



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Anmelden oder Registrieren
um Profile zu verknüpfen

{username} registrieren Sie sich jetzt neu auf VOL, um Ihr Facebook-Profil mit einem neuen Benutzer zu verknüpfen ODER klicken Sie auf Anmelden wenn Sie bereits einen VOL-Benutzer haben.


muss eine gültige E-Mail-Adresse sein


Bitte max. 32 Zeichen verwenden


Mindestens 6 Zeichen





Sie haben bereits einen VOL-Benutzer? Anmelden

Bestehendes VOL-Profil verknüpfen

melden Sie sich mit Ihrem VOL-Benutzer an ODER klicken Sie auf Neu Registrieren .


Passwort vergessen

Sie haben noch keinen VOL-Benutzer? Neuen Benutzer registrieren