27. iulie 2010 06:10; Reactualizat la: 27.07.2010 06:10


Echipele de salvamontişti au ajuns în zona epavei elicopterului prăbuşit în Masivul Bucegi

Echipele de salvamontişti au ajuns în zona epavei elicopterului prăbuşit în Masivul Bucegi
Echipele de salvamontişti au ajuns, marţi dimineaţă, în zona epavei elicopterului militar israelian prăbuşit în Masivul Bucegi, aeronava fiind împrăştiată pe o suprafaţă de 150 de metri, transmite corespondentul MEDIAFAX.

 (5 comentarii)

Şeful Serviciului Salvamont Bran, Fănică Boboc, a declarat că au fost reluate căutările marţi, de la ora 04.00, iar la ora actuală echipele au ajuns în zona în care elicopterul s-a prăbuşit.

“S-a ajuns în zonă. Am intervenit şi cu un elicopter SMURD. Elicopterul s-a înfipt într-o stâncă, probabil dintr-o eroare de pilotaj. Bucăţi din elicopter sunt împrăştiate pe o suprafaţă de 150 de metri, dar noi nu putem face nimic. Trebuie să ajungă acolo echipa de criminalişti care să cerceteze. Vor coborî în coardă până acolo”, a spus Boboc.

În zona Valea Gaura – Poiana Guţău vremea este foarte bună, fără ceaţă. Echipele de salvamontişti şi jandarmi montani au oprit căutările în cursul nopţii şi le-au reluat marţi dimineaţă.

MApN a anunţat, luni seară, că un elicopter israelian de tip CH 53 care avea la bord şase militari israelieni şi unul român a pierdut legătura radio cu centrul de Raportare Control al exerciţiului aerian, ulterior “epava” aparatului de zbor fiind localizată din aer în zona Fundata – Zărneşti. La bordul elicopterului se aflau şase militari israelieni şi un militar român.

Jandarmii montani şi salvamontiştii din Braşov şi Dâmboviţa au început, luni seară, căutările elicopterului prăbuşit în zona Fundata – Zărneşti, pe teritoriul judeţului Braşov.

Şeful Serviciului Salvamont Bran, Fănică Boboc, a declarat, luni seară, că echipele de salvamontişti nu au reuşit, până la lăsarea întunericului, să ajungă foarte aproape de epava elicopterului prăbuşit, căutările fiind reluate marţi dimineaţă.

Surse militare declaraseră pentru corespondetul MEDIAFAX că militarul român care s-a aflat alături de alţi şase militari israelieni în elicopterul prăbuşit, luni după-amiază, în zona Fundata – Zărneşti este căpitan la Unitatea de la Boboc, din judeţul Buzău.

Ministerul Apărării Naţionale a anunţat, luni seară, într-un comunicat remis MEDIAFAX, că alături de şase militari israelieni, la bordul elicopterului prăbuşit în judeţul Braşov se afla căpitanul Ştefan Claudiu Dragnea, de 31 de ani, încadrat la SMFA.

Jerusalem Post relata, în ediţia electronică de marţi, că cei şase militari israelieni prezenţi la bordul elicopterului prăbuşit luni în România au fost identificaţi. După anunţarea familiilor, armata israeliană a publicat numele celor şase militari. Aceştia sunt locotenent-colonelul în rezervă Avner Goldman (48 de ani, din Modi’in), locotenent-colonelul Daniel Shipenbauer (43 de ani, din Moshav Kidron), maiorul Yahel Keshet (33 de ani, din Hatzerim), maiorul Lior Shai (28 de ani, din Tel-Nof), locotenentul Nir Lakrif (25 de ani, din Tel-Nof) şi sergentul Oren Cohen (24 de ani, din Rehovot).

La căutări participă salvamontişti, jandarmi montani şi un detaşament de vânători de munte din Brigada 2 Vânători de Munte, potrivit MApN.

Sursa: Mediafax


Recomanda articolul

Parerea ta Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria România
Potop in Bucuresti: numeroase strazi inundate
Capitala Romaniei a intrat, la propriu, la apa! Ploaia torentiala de vineri seara a facut ca numeroase strazi din [...] mai multe »
Inhumarea lui Nyiro Jozsef in Romania da foc relatiilor tarii noastre cu Ungaria
Intentia Parlamentului Ungariei de a ingropa in Romania urna cu cenusa poetului maghiar Nyiro Jozsef a tensionat [...] mai multe »
RCS & RDS, amendata de CNA pentru postul RTL Klub
Consiliul National al Audiovizualului a facut un abonament la... amenzi companiei RCS & RDS. Ultima sanctiune [...] mai multe »
Autoritatile romane vor sa plafoneze pretul carburantilor!
Declaratie-surpriza, vineri, a presedintelui Consiliului Concurentei, Bogdan Chiritoiu: Trebuie sa gasim o plafonare a [...] mai multe »
Pregateste un picnic de nota zece
Un picnic perfect este intotdeauna cel petrecut alaturi de persoanele cu care te simti bine. Totusi, daca vrei ca [...] mai multe »
Comportamentul agresiv al copiilor: Muscaturile
Cand este obosit si suparat, copilul poate avea un comportament agresiv, mergand pana la a-l musca pe cel cu care se [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare

Facebook-user?

You can use your Facebook account to log in:

Login with Facebook



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Anmelden oder Registrieren
um Profile zu verknüpfen

{username} registrieren Sie sich jetzt neu auf VOL, um Ihr Facebook-Profil mit einem neuen Benutzer zu verknüpfen ODER klicken Sie auf Anmelden wenn Sie bereits einen VOL-Benutzer haben.


muss eine gültige E-Mail-Adresse sein


Bitte max. 32 Zeichen verwenden


Mindestens 6 Zeichen





Sie haben bereits einen VOL-Benutzer? Anmelden

Bestehendes VOL-Profil verknüpfen

melden Sie sich mit Ihrem VOL-Benutzer an ODER klicken Sie auf Neu Registrieren .


Passwort vergessen

Sie haben noch keinen VOL-Benutzer? Neuen Benutzer registrieren