Specialiştii români, căutaţi peste hotare

1Comentariu
Specialiştii români, căutaţi peste hotare
Decanii Facultăţilor de Medicină din România dezbat probleme legate de învăţământul superior medical.

În cadrul celei de a doua conferinţe naţionale a Asociaţiei Decanilor Facultăţilor de Medicină din România, organizată în perioada 22-24 aprilie, la Hotel Internaţional, decanii au dezbătut subiecte legate de armonizarea şi/sau implementarea sistemului de credite transferabile ECTS în facultăţile de medicină din ţară, au discutat despre criteriile de reuşită pentru schimburile de tip ERASMUS la nivel naţional, despre formarea medicală de bază şi dezvoltarea unui sistem operaţional al calificărilor în învăţământul superior medical şi au prezentat câteva oportunităţi şi perspective în procesul de internaţionalizare a şcolilor de medicină. În cursul zilei de sâmbătă, decanii vor vorbi despre omogenizarea curriculumului Facultăţilor de Medicină din ţară, care să permită schimburi de experienţă, astfel încât absolvenţii să aibă o pregătire cât mai asemănătoare.

Carenţe

Şefii Facultăţilor de Medicină au declarat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, că se confruntă cu probleme legate de subfinaţare. De asemenea, ei sunt nemulţumiţi de felul în care sunt priviţi de liderii politici.

„Ni se reproşează mereu că nicio facultate de medicină din România nu figurează în topul universităţilor din Europa sau din lume. Paradoxul este că noi producem medici care sunt foarte căutaţi şi apreciaţi în străinătate. Noi nu figurăm în clasamentele din străinătate, dar doctorii noştri sunt foarte doriţi. Dacă valoarea noastră este recunoscută la nivel european, de ce suntem trataţi necorespunzător în propria ţară?”, s-a întrebat dr. Gheorghe Bumbu, decanul Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Oradea.

„Explicaţia este că la noi, deşi sistemul sanitar scârţâie şi este subfinanţat, totuşi şcoala medicală românească îşi menţine încă locul în lume. Noi, decanii de medicină, suntem responsabili şi conştienţi că prin fiecare diplomă pe care o semnăm trimitem un medic format de noi să aibă grijă de oameni ai planetei, nu numai de cetăţenii noştri. Facultăţile noastre româneşti încă, vă asigur, că pregătesc doctori foarte buni. Şcoala românească reprezintă ceva în tabloul general”, a spus Gheorghe Bumbu.

„Criteriile după care sunt făcute aceste topuri nu trebuie absolutizate. În Ungaria, există două universităţi în top 500, clasamentul realizat de Shanghai, pentru că doi absolvenţi au primit premiul Nobel. Facultăţile din România nu intră în astfel de clasamente pentru că nu au o bază materială corespunzătoare, în unele locuri nu există centre de cercetare sau de excelenţă. Cum să avem asemenea centre dacă bugetul alocat pentru cercetare este de 0,01% din PIB, comparativ cu 8-12% în alte ţări?”, a mai dr. Gheorghe Bumbu.

7.000 de specialişti pleacă

Nemulţumită de faptul că politicienii pun în discuţie demnitatea medicilor şi a formatorilor medicali, prorectorul UMF din Târgu-Mureş, Klara Brânzaniuc, a declarat: „Suntem preocupaţi să ne redobândim demnitatea profesiei şi a actului medical. Altfel, riscăm să pierdem încrederea pacienţilor”.

Decanii spun că autorităţile ar trebui să fie îngrijorate exodul absolvenţilor de medicină şi al medicilor români, care aleg străinătatea pentru că acolo sunt remuneraţi conform pregătirii lor şi pentru că acolo beneficiază de aparatură de ultimă generaţie.

„La ora actuală există 7.000 de precontracte semnate de medicii specialişti care vor pleca să lucreze în afara ţării. Într-un viitor apropiat n-o să mai avem cine să ne îngrijească, iar asta ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru autorităţi”, a declarat Gheorghe Bumbu.

Crina Dobocan



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor