Spectacol de Paşte

UILEACU DE CRIS – Locuitorii comunei Auşeu dar şi din alte localităţi din zonă sunt invitaţi să se bucure luni, în a doua zi de Paşte, de un spectacol oferit de Primărie. Programul artistic va începe de la ora 16:00 la Căminul Cultural din Groşi.

Organizatorii anunţă „participarea extraordinară a îndrăgitei interprete Florica Bradu”, aşteptându-se confirmări şi din partea lui Leontin Ciucur şi a Floricăi Zaha.

Vor mai evolua Ansamblul „Auşeana” format din Corina Lele, Cornelia Fechete, Cristina Popa, Mircea Tuş, Florica Şoş, Andrea Ardelean, Mariana Madar, Claudia Cacuci, Alina Botici, Marian „Puştiu” şi Adelina Madar precum şi un ansamblu din Bulz care va prezenta torsul fuioarelor la şezătoare. O prezenţă cunoscută deja în zonă va fi şi a tinerei Dana Ionela Jurjuţ precum şi a trupei de muzică uşoară „Suflet de Stea” din Aleşd.

Cristian Horgos



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase