Spectacol emotionant: Fetita cu chibrituri

Imagine din spectacol Foto: teatrulreginamaria
Imagine din spectacol Foto: teatrulreginamaria
Fascinanta poveste a nordului înfrigurat prinde viaţă pe scena Teatrului Regina Maria din Oradea, în spectacolul „Fetita cu chibrituri”.

Sâmbătă, 2 martie, de la ora 11:00, orădenii vor putea revedea un spectacol emoţionant, adaptare după îndrăgitul scriitor Hans Christian Andersen, în regia lui Eugen Ţugulea. „Piesa redă, în imagini colorate şi cântece, aventurile grupului de copii format în jurul sărmanei Christine, care nu poate decât să viseze la cadourile şi la bunătăţile de care se bucură ceilalţi copii în noaptea magică a Anului Nou. Inserţiile de basm sunt evidente în partea a doua a spectacolului, când, prin flacăra chibriturilor pe care trebuia să le vândă, Christine vede ca prin vis o masă încărcată în toiul unei petreceri, un pom de Crăciun luminos, o păpuşă şi pe prietena ei bogată, Cathlen. În plan real, deşi diferiţi prin educaţie şi rang social, copiii înţeleg sensul solidarităţii, înving adversităţile sorţii şi chiar moartea, demonstrând că omenia şi iubirea sunt calităţile cele mai de preţ. Regizorul piesei, Eugen Ţugulea, îşi propune ca prin emoţia poveştii să stimuleze latura umană a micuţilor spectatori şi să semene sămânţa ce va da roade mai târziu: ideea că mai presus de toate, omul trebuie să fie om”, spune Alexandra Preda, secretar literar al Teatrului Regina Maria. Distribuţie: Mihaela Gherdan, Anca Sigmirean, Alina Leonte, Tiberiu Covaci, Corina Cernea, George Voinese, Angela Tanko, Pavel Sîrghi, Ion Ruscuţ.

Biletele s-au pus deja în vânzare, atât la Agenţia de bilete, cât şi online pe site-ul www.biletmaster.ro. Preţul unui bilet este de 8 lei pentru adulţi şi 5 lei pentru copii.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase