S-a tras linie după a cincea ediţie a Festivalului de Teatru pentru Copii Arcadia. Cu o lună plină de spectacole de teatru şi magie şi activități creative în aer liber, festivalul a fost un succes.
Din 18 mai și până în 10 iunie, spectatorii au avut ocazia să vizioneze un concert de muzică și 14 spectacole de teatru dedicate tuturor categoriile de vârstă, începând cu bebelușii, până la adolescenți și adulți, 12 dintre acestea fiind invitate de la teatre prestigioase din întreaga țară, precum: București, Cluj-Napoca, Arad, Ploiești, Alba Iulia, Timișoara, dar și din Debrecen, trupa Hepp Trupp.
Fie că s-au ţinut în sălile conveţionale ale teatrului, Sala Arcadia şi Sala mare a Teatrului Regina Maria, fie s-au jucat pe scena mobilă din Cetatea Oradea sau în amfiteatrul cetății, spectacolele au atras deopotrivă copii, părinţi, bunici. La spectacolele jucate majoritatea cu sala plină s-au vândut 1291 de bilete, iar în Cetate, unde timp de o săptămână Organizația Națională Cercetașii României – Oradea a susţinut o serie de ateliere de creaţie şi de activităţi în aer liber, au participat în jur de 100 de copii. Cei mici au fost provocaţi să găsească comori rătăcite, să picteze, să învețe arta olăritului și să fie creativi şi să îşi testeze îndemânarea, spiritul de aventură şi curajul. La spectacolele jucate pe scena mobilă şi amfiteatru în cadrul Kids Fest Oradea au fost prezenţi, de asemenea, sute de copii.
„Festivalul de teatru pentru Copii Arcadia şi-a închieat a cincea ediţie. Am avut parte de spectacole dedicate tuturor categoriilor de vârstă, inclusiv adulţi, şi am avut plăcuta supriză de a avea un public foarte numeros. Spectacolele dedicate copiiilor au avut un mare succes, mai ales spectacolul „Crăiasa Zăpezii”, al Teatrului „Ţăndărică” din Bucureşti, la care Sala Mare a Teatrului Regina Maria a fost aproape plină. Ţinând cont că Sala Arcadia are 140 de locuri, la Sala Mare au fost cam 400 de spectatori, un lucru extraordinar pentru un spectacol pentru copii”, spune directorul artistic al Trupei Arcadia, Florian Silaghi.
„Am încercat să le oferim atât spectacole cu titluri atrăgătoare dar şi spectacole mai puţin obişnuite, cum a fost cel al Teatrului „Ion Creangă” din Bucureşti, „Pantalone în Lună”, care a ridicat publicul în picioare şi a fost aplaudat minute în şir. A fost un spectacol foarte bine interpretat şi pe gustul copiilor, dar şi al adulţilor, cu umor de improvizaţie, cu muzică live. Până şi decorul era transformat în instrumente de cântat. Arcadia are o bună colaborare cu teatrele de profil din ţară şi am fost convins că vor veni cu spectacole foarte bune în festival. Atelierele organizate de Organizația Națională Cercetașii României – Oradea au prins foarte bine. Şi eu am avut parte de atelierul de construit zmeie, unde am participat activ, retrăind momente din copilărie. Vreau să mulţumesc echipei de organizare şi echipei tehnice care au lucrat foate mult pentru acest festival”, a încheiat Florian Silaghi.
Festivalul de Teatru pentru Copii Arcadia a fost co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, instituție publică subordonată Ministerului Culturii, care oferă în fiecare an finanțări nerambursabile instituțiilor ce desfășoară activități culturale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!