Spectacole din Botoşani

ORADEA – Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoşani va susţine săptămâna viitoare două spectacole în Oradea. Miercuri, de la ora 19:00, trupa moldoveană va interpreta pe scena Teatrului de Stat piesa „Ultimul Suţţo” de Dumitru Crudu, în regia lui Alexandru Vasilache.

Joi, la aceeaşi oră, publicul va putea urmări spectacolul „Călătoria” după Richard Bach, în regia lui Chris Simion.
Teatrul „Mihai Eminescu” întoarce vizita Trupei „Iosif Vulcan” a Teatrului de Stat, care săptămâna aceasta a susţinut două reprezentaţii la Botoşani, cu piesele „Şi miniştrii calcă strâmb” de Ray Cooney şi „Salonul nr. 6” de A.P. Cehov.
Săptămâna viitoare, mai precis marţi, va avea loc şi ultima premieră a stagiunii, cu piesa „Victima şi călăul” a dramaturgului orădean Paşcu Balaci. Premiera va avea loc de la ora 19:00, la Sala Studio.

Pengo Zoltan



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase