Spectacolul Ancăi Bradu, câştigător la Kisvárda

Anca Bradu
Anca Bradu
Managerul Teatrului Szigligeti a avut fler când a pariat pe colaborarea cu regizorul Anca Bradu.


Spectacolul „Clasa noastră” a fost desemnat câştigător la cea de-a XXVII-a ediţie a Festivalului Teatrelor Maghiare din Kisvarda. De altfel, managerul Katalin Czvikker mărturisea, chiar înainte de premieră, că teatrul orădean a primit invitaţia de a participa la acest festival cu această piesă, premieră naţională, una dintre cele mai premiate piese din ultimele decenii în Europa. Festivalul Teatrelor Maghiare din Kisvárda, care sărbătoreşte 27 de ani, este cea mai importantă întâlnire a teatrelor profesioniste din România, Slovacia, Voivodina şi Ucraina.

Dincolo de premiul obţinut la acest important festival, regizorul Anca Bradu spera că montarea piesei va contribui la regăsirea unui model cultural într-un oraș cu o veche tradiție iudaică și cu un binecunoscut profil cosmopolit. „Clasa noastră” este o piesă cu personaje reale- actorii au fost surprinşi să regăsească înregistrări cu cei în a căror piele au intrat. O piesă în care „nu am vrut să trădăm nimic din ceea ce este adevăr”, aşa cum mărturisea Anca Bradu. Pentru a prezenta publicului piesa unuia dintre cei mai în vogă autori din Polonia, echipa a făcut muncă de cercetare asiduă: a primit vizita rabinului de Debreţin, a avut discuţii cu Felix Kopelman, preşedintele Federaţiei Comunităţii Evreilor, au studiat tradiţii, obiceiuri. În mare, piesa îi prezintă pe elevii unei clase care îşi povestesc destinul individual pe un fundal istoric de 80 de ani.

Piesa de teatru „Clasa noastră”, a dramaturgului polonez Tadeusz Slobodzianek, a avut premiera la Oradea în 20 martie.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase