Ultima piesă din Festivalul Internaţional de Teatru Oradea s-a jucat duminică seara, în Sala Mare. A fost „Teroare”. Un spectacol al Teatrului Naţional din Târgu Mureş din dramaturgia contemporană, un text scris de Ferdinand von Schirach.
Aşa cum ne-a obişnuit, tânărul regizor Bobi Pricop îşi invită spectatorii să facă parte din spectacol, să îşi pună întrebări, ba chiar să ia decizii, să nu aibă timp să se lase comod în scaune, ci să uite pentru aproape două ore că se află într-o sală de teatru şi să se lase purtaţi într-o lume pe care uneori încearcă să o evite. O lume cu angoase, cu probleme majore, o lume care te scoate din zona de confort şi te obligă să dai răspunsuri, autoanalizându-te.
În rezumat, avionul de pasageri LH 2047, cu 164 de pasageri la bord, este deturnat de un terorist către un stadion cu 70.000 de oameni. Pilotul de vânătoare Lars Koch încalcă ordinul superiorului său și doboară avionul, pentru a-i salva pe spectatori. Ar trebui el condamnat pentru crimă? Spectatorii devin în acest caz juraţi. La intrarea în teatru primesc un pliant cu două bucăţi detaşabile. Pe una scrie „vinovat”, pe cealaltă „nevinovat”. La un moment dat vor trebui să voteze, şi în funcţie de votul lor se va juca finalul piesei. Până la pauză asistă la mărturiile pilotului, ale controlerului, ale soţiei unuia dintre pasageri. Se pun în balanţă vieţile a 164 de pasageri cu cele 70.000 ale spectatorilor de pe stadion. Se schimbă perspectivele pe rând, ţinând cont şi de faptul că, în 2006, Curtea Constituţională din Germania a decis că o astfel de acțiune ar încălca articolul 1 din Constituţie, aceea că demnitatea umană este inviolabilă. Se pune întrebarea: ar fi putut, ar fi avut timp pasagerii să preia controlul avionului?
Justificat sau nu
După atacurile din 11 septembrie 2011, vice-preşedintele american Dick Cheney a afirmat că doborârea avioanelor deturnate ar fi fost justificată pentru a preveni pierderi mai mari de vieți omenești. De asemenea, într-o dezbatere televizată care a avut loc după premiera acestei piese în Germania, fostul ministru german al Apărării, Franz Josef Jung, a susţinut că viaţa pasagerilor din avion era deja imposibil de salvat și că spectatorii înșiși aveau dreptul la demnitate umană. Spunea el, a fost un caz de urgență extrajudiciară. Pe de altă parte, fostul ministru de Interne, Gerhart Baum, era de cealaltă parte, insistând ca pilotul să fie găsit vinovat de crimă deoarece soarta pasagerilor era incertă, vieţile omeneşti neputând fi măsurate între ele.
Spectatorii orădeni au dezbătut între ei încă din timpul spectacolului, apoi în pauză. Şi au votat. Urnele negre s-au „plimbat” printre rânduri, adunând hârtiuţele cu verdictul. Una a rămas căzută pe jos, pe covorul vişiniu. Pe ea scria „nevinovat”. Nu a observat-o nimeni. Să fie un semn? În sală, aproape de ieşire, regizorul Bobi Pricop aşteaptă finalul. Judecătoarea anunţă: Pilotul de vânătoare Lars Koch a fost găsit „nevinovat”. Voturi: 244 la 101. Lars Koch a ales „răul cel mai mic”. Instituţiile statului au lăsat decizia pe umerii lui.
Pentru Bobi Pricop e incitant să aştepte verdictul la fiecare spectacol. După patru reprezentaţii, a fost acelaşi. L-am întrebat dacă crede că va avea ocazia să vadă jucându-se şi celălalt final.
„Până acum, verdictul a fost «nevinovat» la toate cele patru reprezentații, 761 de spectatori au votat pentru achitare și 323 pentru condamnare. Deci raportul ar fi undeva la 2/3. Nu m-ar mira foarte tare ca la unul dintre spectacolele următoare acuzatul să fie găsit vinovat. Pentru mine miza nu este rezultatul votului, ci discuțiile care se iscă între spectatorii care votează diferit. Îi vezi cum șușotesc încă din timpul procesului, apoi în pauză, în timpul votului, la anunțarea rezultatului, și apoi polemicile continuă și după ce ei ies din teatru. Cred că traversăm un moment în care este foarte important să ne punem întrebări și să intrăm în dialog unii cu alții, să avem argumente și să înțelegem perspectiva celor care «nu votează la fel ca noi»”, răspunde Bobi Pricop.
Dezbaterile continuă. Voturile din întreaga lume se pot vedea pe site-ul http://terror.theater/. Acum pe hartă se află şi orașele Târgu Mureş şi Oradea. În Germania, spre exemplu, din 1.389 de spectacole jucate, în 1.268 Lars Kokh a fost găsit nevinovat.
Din distribuţia spectacolului de duminică seara au făcut parte: Monica Ristea, Theo Marton, Richard Balint, Elena Purea, Mihai Cărciun, Ale Ţifrea, Laura Mihalache, Ștefan Mura. Scenografia a fost realizată de Nikola Toromanov, iar traducerea îi aparţine lui Ciprian Marinescu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!