Speologi români şi străini se întâlnesc la Şuncuiuş

De Camelia Busu
Reactualizat la:
Speologi români şi străini se întâlnesc la Şuncuiuş
© FOTO: Andrei Posmoșanu
A XLVII-a ediţie a Congresului Naţional de Speologie va avea loc în perioada 30 august – 1 septembrie.

Federaţia Română de Speologie (F.R.S.) a anunţat că în acest an Congresul Naţional de Speologie – ediţia XLVII va fi organizat de Clubul de Speologie „Politehnica” din Cluj-Napoca. Evenimentul va avea loc în perioada 30 august – 1 septembrie 2019, la Şuncuiuş, judeţul Bihor.

Parteneri în organizarea congresului sunt: Primăria Şuncuiuş, Centrul pentru Arii Protejate şi Dezvoltare Durabilă Bihor, Destinaţia de Ecoturism Pădurea Craiului, Clubul de Speologie „Polaris” şi Clubul de Speologie „Speodava”.

Organizatorul din acest an, alături de F.R.S., este Asociaţia Clubul de Speologie „Politehnica”, care reuneşte încă din 1969 iubitori ai naturii, care împreună descoperă, explorează şi protejează zonele carstice din România, în special în zona Munţilor Apuseni. Zonele în care Clubul de Speologie „Politehnica” îşi desfăşoară activitatea sunt zona Ic Ponor din bazinul hidrografic de la izvoarele Someşului Cald, precum şi zonele comunelor Bulz, Bratca, Şuncuiuş, 10 Hotare.

SpeoArta

În cadrul Congresului Naţional de Speologie va avea loc şi a XXXVII-a ediţie a festivalului SpeoArta. Festivalul de artă speologică SpeoArta este o manifestare culturală de fotografie şi film aflată sub egida Federaţiei Române de Speologie.

În cadrul festivalului sunt organizate concursuri cu tematică carstică, expoziţii, proiecţii, workshopuri. La concurs, lucrările înscrise, care se trimit din timp, trebuie să aibă tematică speologică şi carstică şi să nu mai fi fost prezentate la alte concursuri organizate de F.R.S. Categoriile de concurs din cadrul SpeoArta sunt: fotografie subterană, fotografie din exocarst (imagini care prezintă relieful carstic), video eseu (endocarst şi/sau exocarst), video documentar/reportaj, diaporamă cu imagini proprii, mixaje/manipulări fotografice complexe, grafică, sigle, caricatură, pictură, sculptură etc., cu tematică speologică.

Expoziţia cu fotografiile acceptate în concurs va fi vernisată în cadrul Festivalului SpeoArta. În 1972, speologii români s-au reunit pentru prima dată în cadrul unei manifestări, numite „Speosport”. De atunci, acest eveniment s-a repetat anual până în 2000, când s-a transformat în Congresul Naţional de Speologie.

Întâlnirea speologilor români are ca scop prezentarea bilanţului ultimului an de activitate, dar şi organizarea de dezbateri pe diferite domenii ce ţin de speologie, conferinţe (protecție, legislație, conservare etc.), comunicări ştiinţifice şi, bineînţeles, ture în peşteri, concursuri de TSA (tehnica Speologiei Alpine) şi excursii pre-congres, dar și în timpul congresului. Ca de fiecare dată, la aceste evenimente sunt invitaţi şi speologi din străinătate.

De vizitat

Şuncuiuşul, situat la poalele Munţilor Pădurea Craiului, atrage nu doar bihoreni, ci şi turişti din judeţele limitrofe sau turişti străini, foarte des vizitată fiind Peştera Unguru Mare. La circa un kilometru şi jumătate de localitate, în amonte pe Crişul Repede, apare confluenţa cu Valea Mişidului, după o poieniţă, unde se află şi intrarea printr-o trapă îngustă, din metal, în cea mai lungă peşteră din România, Peştera Vântului (50 km).

În vecinătatea comunei Şuncuiuş se găsesc locuri deosebite din punct de vedere peisagistic, cum sunt: Valea Izbândiş, cătunul Pojorâta, platoul carstic Zece Hotare, platoul carstic Imaşul Bătrânului, Poiana Frânturii, poteci înierbate printre doline, ponoare şi câmpuri de lapiezuri.

Peşterile Vântului, Moanei, Bătrânului, Osoi, Doboş, Ciur-Ponor, Hârtopu Bonchii, Gruieț, Craiului, Gălăşeni, accesibile numai cu echipament, şi care fac parte din prima rețea de peșteri speoturistice din România, vor face probabil parte din programul de congres.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !