Speologi salvaţi de colegii lor

3Comentarii
Speologi salvaţi de colegii lor
Zece speologi mureşeni au fost surprinşi sâmbătă de o violentă viitură într-o peşteră din judeţul Alba.

Este vorba de peştera „Huda lui Papara”, situate la circa cinci kilometri de satul Sub Piatra, comuna Salciua. Şapte dintre ei au fost efectiv scoşi din cavitate de forţa curentului de apă. După ce şi-au revenit cât de cât, au constatat că ceilalţi trei, rămaşi în urmă, au rămas captivi în subteran. Astfel, şapte salvatori bihoreni, cu două maşini şi o remorca, tixite cu echipament tehnic, o barcă, grup electrogen şi proiectoare, au pornit în trombă în jurul orelor 00:15. O altă echipă de opt persoane, formată din salvatori ai SJ Salvamont-Salvaspeo Bihor şi S.J. Salvaspeo Arad, aflaţi iniţial la o tură de antrenament pe valea Sighiştelului, a pornit din Ştei în jurul orelor 00:30. Odată cu ivirea zorilor, în poiana din faţa peşterii, cele două echipe au ajuns, fiind aşteptate atât de către colegii salvatori speologi din Cluj, cât şi de la Serviciile Judeţene Salvamont Alba, Cluj, Hunedoara, pompieri de la ISU Alba, jandarmi şi autorităţi locale.

Plan de intervenţie reuşit

S-a trecut imediat la stabilirea planului de intervenţie şi punerea sa în aplicare. Pentru că singurii care posedau echipament de intervenţie adecvat situaţiei erau bihorenii, arădenii şi salvatorii speologi clujeni, aceştia au acţionat în subteran, ceilalţi colegi din cadrul serviciilor Salvamont Alba, Cluj şi Hunedoara asigurând zona de ieşire din peşteră, comunicaţiile în exterior şi ulterior, dezechiparea traseului de evacuare. În cele din urmă, în jurul orelor 12:00, salvatorii i-au găsit pe cei trei speologi, refugiaţi pe marginea unei săritori transformată de şuvoaie într-o cascadă învolburată, la circa 350 m de ieşire, înfriguraţi, obosiţi, dar teferi. În final, la ora 13:30 cei trei mureşeni au fost predaţi ambulanţei.

A.L.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor