Speră rezolvarea conflictelor

Speră rezolvarea conflictelor
Conflictele dintre ortodocsi si greco-catolici legate de bisericile si terenurile revendicate în anumite zone vor fi rezolvate de catre o lege speciala care în prezent se afla în stadiu de proiect. Cel putin aceasta este dorinta ÎPSS Bartolomeu Anania, mitropolitul Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului.

Ierarhul îsi justifica doleantele prin „dreptul la mostenire”
si statisticile care arata ca 87% dintre cetateni apartin cultului ortodox.

În Parlament
În momentul în care reprezentantii celor doua biserici au realizat
ca dialogul nu mai reprezinta o solutie, câmpul de lupta a fost mutat
în instanta. Procesele nu au oferit însa o solutie multumitoare,
moment în care ambele parti au decis sa ceara ajutorul Parlamentului pentru
a elabora o lege care sa le faca dreptate. „Sunt în lucru doua sau
trei proiecte legislative, iar noi îl vom alege pe cel mai bun, pe cel
care va aduce pace între cele doua culte”, a declarat mitropolitul
Bartolomeu.

Si în Bihor
Judetul Bihor nu este nici el strain de acest gen de probleme, zonele în
care au aparut disensiuni fiind zona Beiusului si zona Marghitei. Acestea au
fost cauzate de trecerea unor preoti de la un cult la altul sau de problema
proprietatii bisericii din sat. Totusi, din cei peste 600 de preoti ortodocsi
bihoreni, cel mult 15 sunt implicati în astfel de procese, a sustinut
episcopul Petroniu Salajeanul.

Solutii temporare

„Sper ca solutia detensionarii acestor conflicte sa fie slujirea alternativa,
iar Bihorul sa fie ferit de probleme de acest gen pâna la clarificarea
problemei”, a afirmat prefectul Ilie Bolojan la conferinta de presa comuna
de ieri. Slujirea alternativa în zonele în care exista o singura
biserica este una agreata atât de reprezentantii greco-catolicilor, cât
si de catre cei ai Bisericii Ortodoxe.

O alta solutie care ar rezolva problemele pe termen lung ar fi construirea
unei biserici acolo unde este nevoie, însa problema banilor si a finantarii
constructiei este una care face din aceasta solutie una mult mai dificila. Credinciosii
majoritari „au obligatia morala” de a-i ajuta pe credinciosii aflati
în minoritate sa-si construiasca o biserica, a afirmat mitropolitul.

ÎPSS Bartolomeu Anania a tinut sa mai precizeze ca acest gen de conflicte
nu au un caracter general, ci reprezinta doar episoade izolate în câteva
comunitati.

Sergiu Briceag



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase