Speră să nu afle austriecii

3Comentarii
Cseke Attila
Cseke Attila
Voalat, senatorul UDMR Cseke Attila îl consideră penibil pe subprefectul Claudiu Pop.

„A fost, probabil cel mai important eveniment cultural organizat în acest an în Bihor. A fost un eveniment privat la care s-a simţit bine toată lumea şi unde domnul Claudiu Pop a stat chiar în rândul întâi lângă invitaţii speciali. Asta în condiţiile în care primarul şi preşedintele Consiliului Judeţean au stat cu mine în rândul al cincilea. La plecare i-am strâns mâna domnului subprefect şi nu a avut nimic de reproşat, Pentru ca ulterior să aflu cu stupoare că foloseşte un eveniment privat, caritabil, pentru un război artificial în presă. E păcat dacă am ajuns să avem astfel de ieşiri din decor şi atunci când sunt copii la mijloc, copiii noştri, susţinuţi de fundaţii din afară. Suntem penibili. Mă aşteptam ca eventual, cu acest prilej, domnul subprefect, în calitate de reprezentant al Guvernului în teritoriu să anunţe că Statul Român nu contribuie cu 3% la educaţia şi întreţinerea celor 43 de copii de la Sâniob, ci cu 50%! Personal, sper că acest scandal să nu ajungă la urechile autorităţilor din Austria şi a celor care îi sprijină pe copii pentru a nu fi penibili în faţa lor. Dar anunţ că voi susţine o interpelare pe această temă în Senat”. A fost reacţia senatorului UDMR Cseke Attila (foto) la protestul înaintat de către subprefectul Claudiu Pop după concertul caritabil de la Bazilică, de duminică seara…

Calin Corpas

Au omis drapelul românesc…



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor