„Sperăm să luăm un nou titlu”

1Comentariu
„Sperăm să luăm un nou titlu”
Antrenorul poloiştilor orădeni, Cornel Gordan, vizează continuarea performanţelor echipei.

Echipa de polo CSM Oradea, campioana naţională a ultimelor trei ediţii, se pregăteşte pentru viitorul sezon. Antrenorul Cornel Gordan conduce zilnic câte două şedinţe de pregătiri, constând în antrenament la sala de forţă şi antrenament specific în bazin, în cursul dimineţii, respectiv în bazin după-amiază.


Două indisponibilităţi

Din lotul orădenilor absentează momentan internaţionalii Kádár Kálmán, Nicuşor Diaconu şi Tiberiu Negrean, aflaţi în cantonamentul echipei naţionale, precum şi alţi doi jucători de bază, Cosmin Baidoc şi George Tarnoveţchi. Ultimii doi au suferit recent intervenţii chirurgicale la umăr, efectuate la Budapesta, şi se află în refacere. „Baidoc şi Tarnoveţchi vor fi apţi de joc la ora începerii campionatului, dar este păcat că au ratat perioada de pregătiri”, afirmă antrenorul Cornel Gordan. CS Municipal a făcut două achiziţii importante în această vară. Este vorba de internaţionalul Tiberiu Negrean, transferat de la Steaua, precum şi internaţionalul maghiar de tineret Kincses Attila, venit de la Ferencváros Budapesta. S-a renunţat în schimb la Zentai Tamás.


Ungurii vin azi

Ceilalţi doi jucători maghiari din sezonul trecut, Barát Ferenc şi Monostori Attila, au rămas în continuare la CSM Oradea. Barát, Monostori şi Kincses vor sosi azi din Ungaria şi se vor alătura lotului orădean. „Kincses este un jucător de mare perspectivă, component al naţionalei de tineret a Ungariei, cu care a cucerit titlul mondial în anul 2008. Evoluează pe postul de centru şi îl va înlocui pe Zentai. Tibi Negrean este un alt transfer remarcabil. Sperăm că cei doi vor întări potenţialul echipei”, ne-a declarat Cornel Gordan. Cu echipa de seniori se antrenează mai mulţi juniori orădeni: Bogdan Câmpianu, Alex Popoviciu, Freundlich Adam, Horia Popa, Giuliano Sabău şi Mircea Furtoş.

Antrenorul Cornel Gordan speră că echipa sa va continua să domine întrecerile interne. „Noi ne propunem să jucăm în continuare cât mai bine şi să luăm un nou titlu şi Cupa României. Deocamdată însă nu ne gândim la aceste obiective, ne preocupăm să facem o pregătire cât mai bună, pentru că ne aşteaptă un sezon încărcat. Este remarcabil faptul că nu am pierdut jucători şi am reuşit să ne păstrăm lotul, ba mai mult, am efectuat şi două transferuri. Referitor la rivalele noastre din Bucureşti, Steaua şi Dinamo, nu ştim încă nimic. Pe noi ne interesează însă mai puţin ce fac ele, suntem preocupaţi în primul rând să fim noi cei mai buni”, a conchis tehnicianul orădean.

Gavril Nutiu



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor