Speranta moare ultima

Speranta moare ultima
Toate speranţele noastre se leagă de partida de astăzi de la Helsinki dintre reprezentativele Finlandei şi Cehiei. Cum deja ştie toată lumea, o victorie a scandinavilor sau un rezultat de egalitate ne califică pentru meciul de baraj.

În aceste conditii, întâlnirea de pe stadionul Olimpic devine cruciala pentru ‘tricolorii’ antrenati de Victor Piturca, mai ales ca trupa noastra nu poate interveni direct în desfasurarea disputei. Din fericire, în ciuda înfrângerii de sâmbata cu România, moralul Finlandei nu a fost zdruncinat, ba mai mult exista o anumita stare de optimism redata si de antrenorul Jyrki Heliskoski.

‘Nu va faceti griji, suntem mai buni si de data asta o sa-i batem. E o chestiune de onoare. Sper ca Forsell sa marcheze în poarta cehilor’, a precizat selectionerul Finlandei la conferinta de presa. ‘Suntem profesionisti, luptam pâna la capat. Nu ne-a iesit jocul cu România, se mai întâmpla sa facem si meciuri slabe, dar cu Cehia va fi altfel. Vom juca suta la suta din capacitate’, a completat capitanul Sami Hyypia.

Singura problema din echipa Finlandei îl vizeaza pe atacantul Alexei Eremenko Jr. Dar ce s-a întâmplat? Prietena lui s-a urcat sub influenta bauturilor alcoolice la volanul masinii lui Eremenko Jr. si a intrat într-un stâlp.

Toate ziarele au vuit despre acest incident, însa selectionerul Heliskoski a dezmintit faptul ca Eremenko Jr. va fi înlocuit pentru meciul cu Cehia.

‘E strict treaba politiei ce s-a întâmplat, nu implica în nici un fel echipa’, a declarat antrenorul. De partea cealalta, tehnicianul cehilor, Karel Bruckner, se confrunta cu un mare impas: accidentarea din meciul cu Olanda a celui mai bun jucator, Milan Baros.
Atacantul lui Aston Villa acuza dureri la tendon, iar prezenta sa printre titulari este pusa sub semnul întrebarii. ‘Totusi, situatia nu e atât de rea pe cât s-a crezut initial. Am reluat tratamentul si speram sa-l recuperam pe Baros în timp util ca sa joace în Finlanda’, a anuntat Petr Krejci, medicul nationalei Cehiei.

Pentru portarul lui Chelsea, Petr Cech, meciul de astazi este un prim baraj în cursa prinderii unui loc la Campionatul Mondial. ‘Ne gândim la meciul cu Finlanda ca la un baraj. Va fi aceeasi presiune. Avem destui incerti, destul ghinion, dar acum nu mai conteaza. Trebuie sa câstigam’, a spus Cech. Partida va începe la ora 19.30 si va fi transmisa în direct de postul national de televiziune.

JUCATI CE VRETI SI CUM VRETI

Bruckner nu a mai condus normal nici un antrenament. Pe langa disensiunile dintre jucatorii cehi, totusi, cu 24 de ore inainte de intalnirea de la Helsinki, s-au impacat cu ideea ca arbitrii i-au furat in ambele manse contra Olandei. “Jucati ce vreti si cum vreti. Vom vedea ce va iesi!”, a spus tehnicianul ceh. Oricum, nici presa pragheza nu este optimista. “Indiferent de rezultatul din Finlanda, viitorul nationalei noastre pare destul de sumbru”, sublinia ziarul Prague Daily Monitor.

Sursa: Onlinesport.ro