Speranţe de măritiş pentru FC Bihor

3Comentarii
Speranţe de măritiş pentru FC Bihor
ORADEA - Un grup de potenţiali cumpărători ai pachetului majoritar al SC FC Bihor, deţinut de Primărie, s-a prezentat la mijlocul acestei săptămâni executivului local şi a inspectat şi baza materială de care dispune clubul.

„Par foarte serioşi în a cumpăra acţiunile şi în a duce echipa în Divizia A”, spune primarul Mihai Groza. „Numele lor vor deveni publice luni, după ce îşi vor fi depus oferta, pentru cu luni este ultimul termen până la care pot depune oferta pentru cumpărare”, spune Groza. În grupul celor trei, însoţiţi la stadion de primar, jucătorii l-au recunoscut pe impresarul Marin Mitran. Primarul a refuzat să dea numele potenţialilor cumpărători, de teama răuvoitorilor care i-ar putea convinge să se răzgândească pe durata weekendului.

Groza spune că aceştia au aflat de vinderea clubului pe internet, motiv pentru care s-au prezentat la Oradea. „Luni este ultima zi pentru depunerea ofertei, şi până nu depun nu aş vrea să le dau numele. După depunerea ofertei, marţi se va deschide plicul şi comisia va decide dacă oferta este sau nu acceptabilă”, spune primarul.

La nivel de zvon circulă informaţia că investitorii ar dori o asociere în participaţiune la club, şi nu cumpărarea pachetului majoritar de 77,5% deţinut de Primărie, SC Electrocentrale şi Drumuri Orăşeneşti. Conform directorului economic al Primăriei, Eduard Florea în acest moment se discută exclusiv în termenii ofertei lansate de Primărie, posibilitatea unei negocieri directe existând doar ulterior şi numai cu acordul Consiliului Local.

„Nu au emis nici un fel de pretenţii referitoare la preţ sau la pachetul de acţiuni. N-au luat caietul de sarcini încă. S-au interesat de ce mai oferim pe lângă echipă – baza sportivă, sediul şi investiţiile viitoare, care sunt trecute în caietul de sarcini, pentru noi”, spune economistul. Pentru anul acesta, Municipalitatea s-a angajat să amenajeze terenul II cu gazon natural, urmând demolarea tribunei a II-a şi reconstruirea uneia moderne, dotarea cu tabelă de marcaj electronică şi altele, spune Mihai Groza.
Cristina Ghilea



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor