“Spider-man” pe pereţi uzi

Sedevi Imi a câştigat Cupa Maramont
Sedevi Imi a câştigat Cupa Maramont
Căţărător cotat la vârful topului naţional, Sedevi Imi şi-a pus în CV victoria în Cupa Maramont, organizată anual în zona Băii Mari. Ţinut pe o vreme câinoasă, la sfârşitul săptămânii trecute, concursul s-a dat între 30 concurenţi băieţi şi 6 fete, pe faleza Limpedea, la trei km de Baia Mare.

Maramont a fost un concurs de genul „after work”. Căţărătorii au avut la dispoziţie 15 trasee de dificultăţi diferite, între gradul 6+ şi 9+. Fiecare concurent a fost liber să dea cât poate. „Eu am făcut 14, am intrat şi în ultimul dar s-a rupt o priză şi m-am lovit la picior şi nu am mai încercat. Toată ziua, de fapt tot timpul, şi sâmbătă şi duminică, a plouat. Şi nu aşa, uşurel, ci destul de tare încât să nu ai vizibilitate la câţiva metri”, spune salvamontistul căţărător.

Superfinală în doi

Ziua de sâmbătă a făcut şi selecţia concurenţilor, astfel încât în semifinală au ajuns 10, care au avut de parcurs un traseu de 8-. Superfinala s-a dat între deţinătorul cupei din 2005, braşoveanul Cătălin Petrescu şi “spider-man” Imi Sedevi, pe un traseu cu gradul 9+.

„Pentru semifinală şi finală au fost trasee noi, amenajate special pentru cupa asta. Cătălin a urcat vreo trei metri din traseu iar eu ceva mai mult”, relatează salvamontistul. Concursul la fete a fost câştigat de Annemarie Stângaciu, din Braşov.

Cu premii de 500 de euro pentru locul I, 350 pentru locul II şi 200 pentru locul III, Cupa Maramont a fost cea mai bine plătită de până acum, estimează concurenţii.

Cristina Ghilea



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase