Spital de zi la Tileagd

Spital de zi la Tileagd
Comuna Tileagd deţine, din luna iulie, un spital de zi ce vine în ajutorul cetăţenilor care au nevoie de analize.

La iniţiativa echipei Bioconsulting, Primăria Comunei Tileagd a venit în sprijin cu locul acordat pentru deschiderea unui spital de zi, dotat cu două secţii: cardiologie şi interne. Strada Liliacului găzduieşte, din această lună, un spaţiu destinat oamenilor care au nevoie de analize şi control medical. În fiecare zi sunt aşteptate 10 persoane asigurate care vor obţine, pe baza biletului de trimitere, gratuitate la toate serviciile: consultaţii, intervenţii neinvazive realizate de către medici specialişti din Oradea, precum şi analize. De asemenea, şi cei neasiguraţi pot beneficia de aceste servicii, însă în schimbul unor sume cu mult reduse celor de la oraşe.

Internarea se va face pe o zi, dar rezultatele analizelor vor sosi în circa trei-patru ore, pacienţilor li se va prezenta diagnosticul, li se vor prescrie medicamente, iar mai apoi vor fi lăsaţi acasă.

Programul: Luni 8:30- 13:30; Marți 8:30 -13:30; Miercuri 8:00-1 6:30; Joi- liber; Vineri 8:00- 17:00; Sâmbătă 8:00- 14:30.

Faur Mădălina



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !