Spitalele aduna datorii si „dupa”

9Comentarii
Spitalele aduna datorii si „dupa”
Opt din cele 18 unităţi sanitare analizate de către DSP Bihor acumulează datorii şi după descentralizare.

Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Bihor a monitorizat datoriile unităţilor sanitare publice  către furnizorii de bunuri şi servicii, pe baza raportărilor unităţilor respective, în funcţie de categoria bugetară a datoriilor şi termenul de scadenţă. Analiza este raportată trimestrial la Ministerul Sănătăţii iar directorul DSP Bihor, Mircea Pîrcioagă, a dorit să o transmită şi opiniei publice.

„Deşi Ministerul Sănătăţii a asigurat şi realizat plata datoriilor unităţilor spitaliceşti la data de 30 iunie – momentul transferului acestora către autorităţile administraţiei publice locale conform legislaţiei în vigoare – totuşi, la 30 septembrie 2010, unităţile spitaliceşti din judeţul Bihor aveau datorii neachitate la furnizorii de bunuri şi servicii în sumă de 22.126.695 lei, din care 6.727.387 lei erau peste termenul de scadenţă”, informează Pîrcioagă.

Şi spitale fără datorii

Din cele 14 unităţi sanitare analizate de către DSP Bihor, nu au datorii peste termenul de scadenţă către furnizorii de bunuri şi servicii: Serviciul Judeţean de Ambulanţă, spitalele orăşeneşti din Aleşd şi Ştei, Spitalul de Psihiatrie Nucet şi centrele de sănătate din Valea lui Mihai şi Bratca.

„DSP Bihor recomandă autorităţilor administraţiei publice locale care au în subordine spitale cu probleme financiare să se implice activ şi eficace în redresarea financiară a unităţilor respective, ca precondiţie de îmbunătăţire a performanţei manageriale şi a calităţii actului medical de care beneficiază pacienţii din judeţul Bihor. Mai recomandăm şi managerilor spitalelor să ia măsuri de eficientizare a cheltuielilor şi stopare a pierderilor financiare pentru îmbunătăţirea situaţiei financiare a unităţilor respective”, mai declară Mircea Pîrcioagă.
De remarcat că toate spitalele orădene monitorizate aveau datorii scadente la data de referinţă, 30 septembrie.

C.H.



9Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor