Spitalele, la control!

Reprezentanţi din cadrul Inspecţiei Sanitare de Stat Bihor derulează în această perioadă controale în toate unităţile spitaliceşti cu paturi, dar şi în ambulatoriile de specialitate din judeţ. Acţiunea a demarat pe 29 iunie şi se va finaliza la 29 iulie.

Potrivit afirmaţiilor dr. Corina Fonoage, şefa Serviciului ISS, se verifică
sursele de apă, dotarea cu materiale sanitare, sterilizarea instrumentelor medicale,
echipamentele de protecţie, colectarea deşeurilor, curăţenia sau modul în care
s-au făcut dezinfecţia, dezinsecţia şi deratizarea. Primul raport al acestor
controale va fi făcut în primele zile ale lunii august, când se vor face publice
şi măsurile pecuniare aplicate acolo unde s-au înregistrat abateri.

Aceste controale au loc în urma ordinului ministrului Sănătăţii, Eugen Nicolăescu,
dat tuturor autorităţilor de sănătate publică judeţene, dar şi inspectoratelor
sanitare de stat, în vederea îmbunătăţirii condiţiilor igienico-sanitare din
unităţile spitaliceşti. Şi asta după ce preşedintele Traian Băsescu a făcut
luna trecută o vizită inopinată la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”
din Bucureşti.

Viorica Borz



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !