Spitalul Judetean, cocoaşă pe spinarea Oradiei

20Comentarii
Spitalul Judetean, cocoaşă pe spinarea Oradiei
Preluarea Spitalului Judetean Oradea face parte din strategia pe 10 ani pentru servicii medicale ca-n Vest.

Este definitiv. Spitalul Judetean Oradea a trecut în administrarea Primariei Oradea. Consilierii locali şi-au dat, vineri, acordul pentru această preluare, imediat după votarea proiectului de hotărâre referitor la aprobarea investiţiei „Centru integrat pentru tratamentul cancerului”. Acesta va funcţiona în spaţiul Spitalului Municipal şi va prelua, în timp, activitatea Staţionarului II, pe care Municipalitatea intenţionează să-l scoată din circuitul medical.

Decizia de vineri aduce admistraţiei Bolojan „cocoaşa” unui mamut medical neautorizat şi generator de pierderi, cel mai mare spital în această situaţie din ţară, după cum spunea edilul şef. Unitatea medicală are peste 700 de paturi când, la spaţiul de care dispune, nu ar trebui să aibă mai mult de 500. „Soluţiile sunt ori să creştem spaţiul ori să reducem numărul de paturi. Indiferent cine administrează Judeţeanul, noi sau Consiliul Judeţean, aceste măsuri se impun”, spune Ilie Bolojan.

Odată finalizată birocraţia preluării, va deveni treaba edililor să purceadă la gâlceava cu medicii şefi de secţii pentru intrarea în legalitate cu numărul de paturi.

C.Gh.

„E mai degrabă o povară”

Susţinătorii transferului

Judetul se leapada bucuros de spital



20Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor