Spitalul Judetean din Oradea intra pe mana lui Gheorghe Carp

Reactualizat la:
Spitalul Judetean din Oradea intra pe mana lui Gheorghe Carp
Doctorul renunţă la funcţia de viceprimar şi vine la şefia spitalului, înlocuindu-l pe Gavril Grebenişan.

Doctorului Gheorghe Carp i-au ajuns doi ani şi jumătate ca adjunct al primarului Ilie Bolojan la Primărie. Plecarea sa la şefia Spitalului Judeţean e nu chiar o surpriză, dat fiind experienţa sa în managementul spitalicesc. Între 2006 şi 2008 dr. Carp a fost managerul Spitalului Municipal „Dr. Gavril Curteanu”, când a devenit viceprimar, la propunerea lui Bolojan. Iată că acum cercul se închide, iar Carp revine în sistemul sanitar, la un spital şi mai important decât cel de pe strada Corneliu Coposu.

Plecarea lui Carp poate fi explicată ţinându-se cont de doi factori: chiar dacă USL recâştigă anul acesta Primăria Oradea, un post de viceprimar revine automat PSD. Cum cel de-al doilea post de viceprimar e ocupat, în mod tradiţional de UDMR, PNL şi-ar pierde oricum viceprimarul. Aşadar, era deja o funcţie fără perspectivă pentru dr. Carp.

 Intrigi politice la spital

Pe de altă parte, chestiunea şefiei la Spitalul Judeţean devenise deja o boală cronică în lumea politică bihoreană. Coaliţia de guvernământ din Bihor, PNL-UDMR-PSD, nu găsise încă un om cu care toată lumea să fie de acord. Pe ing. Gavril Grebenişan nu l-a înghiţit PSD, iar dr. Florin Bodog – omul PSD – nu fusese acceptat de Ilie Bolojan. Nici varianta Ritli Jr. nu a fost una de succes, întrucât UDMR Bihor, adică Alexandru Kiss, a realizat într-un final că este o opţiune care dezavantajează formaţiunea politică maghiară. Îndeosebi pentru că subiectul a transpirat şi în presa centrală, dând cum nu se poate mai prost pentru UDMR ca fiul ministrului UDMR Sănătăţii să devină şef la Spitalul Judeţean Oradea, tot cu sprijinul Uniunii. Chiar dacă n-a spus-o pe faţă, Kiss s-a uitat urât la Bolojan când acesta i-a propus lui Ritli Jr. să devină manager la spital, folosindu-se şi de binecuvântarea tatălui-ministru. Mai mult, liderul UDMR s-a spălat pe mâini, arătând că UDMR nu îl susţine pe Ritli Jr. Colac peste pupăză, încercând să-i facă viaţa grea lui Ritli, căzut în dizgraţie, interimarul de atunci, Grebenişan, sesizase la ANI componenţa comisiei de concurs numite chiar de municipalitatea care îl susţinuse şi pe el, înainte cu doar câteva luni! În aceste condiţii, deşi nu mai era agreat la spital nici măcar de primar, interimatul lui Grebenişan a trebuit prelungit, de voie, de nevoie. Astfel se explică de ce, deşi în toamnă a candidat de unul singur la funcţia de manager al spitalului, până la urmă Ritli Jr. a ieşit pe locul doi. Şi chiar dacă acesta a fost declarat câştigător la concurs, Bolojan a tărăgănat numirea lui Ritli. Ulterior juristul Ritli şi-a retras dosarul, realizând că oricum nu va mai pupa managementul spitalului…

 Soluţia Carp

Plecarea lui Gheorghe Carp la Spitalul Judeţean ar putea însemna o soluţie pe termen lung pentru acest spital. Dr. Carp preia interimatul managementului cu puţin timp înainte de concursul pentru postul de manager. Este de aşteptat ca dr. Carp să participe la concursul din 14 februarie şi să rămână titular pe post.

Calin Corpas

Gheorghe Carp, sef la Spitalul Judetean Oradea



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !