Sport în cadrul Toamnei orădene

3Comentarii
ORADEA - Cu prilejul Toamnei orădene, în oraş vor fi organizate concursuri de box, streetball şi cros. Spre deosebire de ediţiile anterioare, numărul competiţiilor sportive a fost mult diminuat, fiind păstrate doar întrecerile cu cea mai mare priză la public.

Concursurile sunt organizate de DSJ Bihor şi IŞJ Bihor, partener oficial fiind Primăria Oradea. Organizatorii competiţiilor au susţinut ieri o conferinţă de presă, la care au fost prezenţi Mirela Casseti şi Korodi Iosif, inspectori DSJ Bihor, şi antrenorul emerit de box al CS Crişul, Miklos Mihai.


Boxul e primul


Seria competiţiilor va începe sâmbătă, de la ora 17, cu concursul de box, care va avea loc pe un ring instalat în Piaţa Ferdinand, în parcarea de taxi de lângă Agenţia de voiaj CFR. Întrecerea va cuprinde nouă meciuri, câte unul de juniori şi tineret, două feminine şi cinci de seniori. Vor participa pugilişti de cluburi din Debreţin, Arad, Zalău, Timişoara şi Oradea. Boxul orădean va fi reprezentat de sportivi de la CS Crişul, pregătiţi de antrenorul emerit Mihai Miklos. Nu vor lipsi Larisa Sfârlea (63 kg senioare), vicecampioană naţională, Mihai Chirilă (57 kg juniori) sau Ionuţ Torj (51 kg tineret). Învingătorii vor fi recompensaţi cu diplome, plachete şi premii în numerar, oferite de preşedintele AJ de Box Bihor, Vicky Stanca.


Streetballul e prezent


Întrecerile de streetball, un sport cu mare răspândire printre tinerii orădeni, se vor desfăşura pe cele patru terenuri de baschet din Parcul Brătianu, vineri, 26 septembrie, orele 15-18:30, respectiv sâmbătă, 27 septembrie, orele 9:30-14. Concursul se adresează echipelor de fete, clasele VI-VI, VII-VIII şi IX-XII, respectiv băieţi, clasele V-VI, VII-VIII, IX-X şi XI-XII. Formaţiile vor avea câte patru jucători (trei în teren plus o rezervă), fiecare şcoală putând să înscrie în competiţie maximum două echipe. Echipele situate pe podium vor primi diplome, dulciuri, echipament sportiv (la gimnaziu) şi premii în numerar (la liceu).


Crosul Toamnei orădene


Competiţia va avea loc în Parcul Brătianu, sâmbătă, 27 septembrie, de la ora 10. Concursul este organizat de Primăria Oradea, DSJ Bihor, IŞJ Bihor şi AJ de Atletism Bihor. Întrecerile vor avea loc pe distanţe de la 1.000 la 3.800 metri, în funcţie de vârsta participanţilor. Categoriile de vârstă vor fi: clasele I-II, III-IV, V-VI, VII-VIII, IX-X, XI-XII, seniori (19-35 ani) şi veterani (36-55 şi peste 55 ani). Înscrierile se fac la faţa locului, cu 30 de minute înaintea startului. Primii trei sosiţi la fiecare categorie vor fi recompensaţi cu premii. „Dorim să batem recordul de participanţi de anul trecut, când au fost prezenţi 364 de concurenţi”, a afirmat inspectorul Korodi Iosif.
Gavril Nutiu



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor