”Sportivii”, reţea anihilată

4Comentarii
”Sportivii”, reţea anihilată
O reţea de traficanţi de ţigări de contrabandă a fost anihilată de către poliţiştiii din Oradea şi din alte ţări. Video: Reţea de trafincaţi de ţigări anihilată  
OPERAŢIUNEA „SPORTIVII” | HARTA RELAŢIONALĂ

Un grup infracţional format din şapte indivizi a fost destructurat de către poliţiştii de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea. Ei au lucrat în misiunea „Operaţiunea – Sportivii – ” împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T.  Oradea, care au fost sprijiniţi de structura centrală D.I.I.C.O.T.  şi de ofiţeri din SRI. Capii grupării, femeia N.L.M. (31 ani) şi prietenul ei, B.A. (39 ani) împreună cu N.R.G. (30 ani), D.G.E. (40 ani), N.L.T. (36 ani), N.A. (53 ani) – arădeni şi bihoreanul rezident în Austria – P.F.C. (38 ani) sunt cercetaţi pentru învinuirea de  constituire şi aderare la un grup infracţional specializat în contrabandă cu ţigări, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi spălare de bani.

Sportivii

Şeful BCCO Oradea, comisarul-şef Valerian Şipoş, a relatat că indivizii au reuşit, în perioada decembrie 2003 – iunie 2005, să aducă ilegal în România 977.370 pachete de ţigări de diferite mărci, netimbrate. Indivizii au depozitat marfa în locuri clandestine, după care le-au transportat mai departe, în ţările din Uniunea Europeană. Cei şapte au transportat marfa în tiruri, ascunsă în baloţi de cherestea, cutii de pantofi sau anvelope şi au scos-o din ţară cu acte false.
Poliţiştii BCCO Oradea au lucrat împreună cu omologii din Austria şi, anul trecut, cei doi capi ai grupului au fost inculpaţi. S-a stabilit atunci că cei şapte indivizi au reuşit să organizeze nu mai puţin de 43 de transporturi cu ţigări de contrabandă din România spre Austria, Belgia şi Anglia. Capii reţelei au fost condamnaţi de către o instanţă din Viena: pe N.L.M. – la trei ani şi şase luni de închisoare şi la plata unei amenzi de peste 11 milioane de euro, iar pe B.A. – la 18 luni de închisoare şi amendă de aproape 6 milioane de euro.

Prejudiciu

Poliţiştii au reuşit să recupereze un sfert (2,5 milioane lei) din prejudiciul adus statului (peste 10 milioane de lei), prin punerea sub sechestru a trei imobile, două terenuri şi trei maşini de lux care au aparţinut celor doi lideri ai reţelei.
Bihoreanul P.F.C (38 ani) a fost şi el arestat la Oradea, ceilalţi fiind şi ei trimişi în judecată. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, toţi riscă să stea după gratii între 3 – 20 de ani.

Otilia Sandor



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor