Sportul – Dinamo, meci cu 9 goluri

Reactualizat la:
Sportul – Dinamo, meci cu 9 goluri
Sportul a invins pe Dinamo cu 5-4, sambata seara, in etapa 25 a Diviziei A. Un meci in care Sportul a condus in prima repriza cu 3-0, gratie unui hat-trick semnat de Mazilu, pentru ca in repriza a doua sa se mai inscrie nu mai putin de sase goluri.

Dinamo a egalat in minutul 90, pentru ca Sportul sa marcheze golul victoriei dupa cateva zeci de secunde. Un gol al lui Mazilu a fost marcat dupa un hent clar.


Inceput halucinant pe Stefan cel Mare. Sportul conducea dupa 45 de minute cu 3-0, la capatul unei prime reprize in care Mazilu a marcat de trei ori in poarta lui Munteanu.

A doua sa reusita a fost insa fructul unei hent la preluare. Mazilu a pus mana pe minge, in timp ce scapase de marcaj pe contraatac, si-a asezat-o mai bine, a sprintat si a marcat sec.

Parea ca totul este jucat. Numai ca Grigorie a avut o bara prin care a scuturat moralul Sportului. A urmat apoi golul sau, atunci cand ceasul arata o ora de joc.

Sportul s-a desprins din nou la trei goluri. Cu Dinamo permanent in atac, Curelea a scapat singur cu Babicu si nu l-a iertat.

Gazdele au continuat sarsa ofensiva. Presiunea a dat roade. Niculescu a redus diferenta la numai un gol, dupa un penalty corect acordat pentru Dinamo, in urma unui hent in careu al lui Ratiu. Se intampla in minutul 76. Nimeni nu l-a felicitat pe Niculescu dupa gol! Dar Dinamo nu a renuntat.

4-2 pentru Sportul cu numai un sfert de ora din joc.

Din nou a iesit la rampa Grigorie. Cel mai in forma jucator de la Dinamo in acest meci l-a lobat perfect pe Stancioiu, iesit inoportun. Dinamo se apropiase la numai un gol, dupa ce fusese condusa cu 3-0 si 4-2.

In minutul 90, Dinamo a obtinut o lovitura libera. A executat Niculescu, mingea a ajuns la Bratu care a deviat in plasa. Gol!

4-4, un scor echitabil dupa un meci in care Sportul a dominat o repriza, pentru ca apoi sa cada fizic pe fondul unui joc indarjit al lui Dinamo.

Numai ca nu avea sa fie egal. La cateva zeci de secunde dupa golul egalizator al lui Bratu, Varga s-a demarcat in careu si a marcat pentru 5-4!

Cele trei puncte s-au dus la Sportul, care a urcat pe locul 1 in Divizia A, la capatul unui meci de infarct la propriu. Antrenorul Sportulului, Gigi Multescu, a fost dus la spital imediat dupa meci, suferind o criza cardiaca.

Cifre

În urma hat-trick-ului relizat în Ştefan cel Mare, Mazilu a ajuns la cota 21 de goluri marcate în acest sezon al Diviziei A.

Dinamo pare să iasă complet din lupta pentru titlu în urma acestui eşec, după ce a pierdut al patrulea meci din retur.

Sportul este cea mai bună echipă din retur, cu 8 victorii, un egal şi o înfrângere. Studenţii nu mai învinseseră pe Dinamo din 13 aprilie 2002 (1-0). Ultimul succes în Groapă data, însă, din 9 martie 1996 (de asemenea 1-0 pentru Sportul).

Acest 5-4 nu este singurul reuşit de Sportul cu Dinamo. A mai existat un precedent, în Regie, pe 18 iunie 1987.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !