Sportul bihorean sub lupa ANS

Sportul bihorean sub lupa ANS
ORADEA – La şedinţă au participat şefii celor două instituţii, Ionel Bungău, respectiv Gheorghe Titi Frenţ, alături de reprezentanţii autorităţilor locale, antrenori şi oameni de sport.

Deşi era aşteptat, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Sport, Octavian Belu, nu a mai ajuns, la darea de seamă ajungând la fel ca şi în anii trecuţi Ion Pandele, unul dintre directori. „ANS apreciază managementul DJS Bihor şi faptul că directorul a reuşit să aducă aproape autorităţile locale. De asemenea, apreciem rezultatele obţinute în 2006 de CS Crişul”, a spus Pandele. După ce Ionel Bungău şi Titi Frenţ au citit analiza făcută pentru 2006 în care au prezentat bilanţul, cât şi date referitoare la calendarul competiţional şi buget, s-a trecut la discuţii, care au animat atmosfera.

Previziuni sumbre

Primul care s-a înscris la cuvânt a fost antrenorul de atletism Mehes Albert. Acesta a ridicat problema salariilor mizerabile, dar a şi tras un semnal de alarmă în perspectiva Jocurilor Olimpice din 2008. „În nouă luni şi jumătate de activitate m-aş fi aşteptat la mai mult de la domnul Octavian Belu. De la fostul preşedinte, Florian, nu am aşteptat nimic, pentru că era un necunoscut. Acum, cu instabilitatea politică, se aude că va pleca de la ANS. Ce se întâmplă? Timpul trece şi se apropie Jocurile Olimpice de la Beijing, unde se anunţă cel mai mare fiasco pentru sportul românesc”, a avertizat Meheş.

Acesta a fost susţinut de Emeric Ienei, care a făcut referire la declaraţiile trecute ale primului-ministru Tăriceanu: „Dacă primul ministru spune că sportul nu este între primele zece priorităţi, la ce ne putem aştepta? Pământul românesc este fertil pentru sport, iar finanţarea trebuie să fie mai mare. Să sperăm că rezultatele care vor veni îi va determina pe oamenii politici să se uite la sport cu ochi mai buni”. Alte probleme discutate au fost legate de alimentaţia, medicaţia şi poibilităţile de refacere a sportivilor.

BILANŢ DJS BIHOR
Medalii la Campionate Naţionale în 2006: 122 de aur, 135 de argint şi 115 de bronz.
Medalii pe discipline: karate (51 aur + 61 argint + 42 bronz), judo (20 + 23 + 25), haltere (15 + 15 + 5), tir (14 + 10 + 7), atletism (13 + 16 + 11).
Total cheltuieli 2006: 430.000 RON, din care cheltuieli cu activitatea sportivă 167.000 RON, respectiv cheltuieli de personal 168.000 RON.
Structuri sportive: 1. CS Crişul (36 + 37 + 31), 2. CSŞ LPS Bihorul (23 + 22 + 24), 3. CS Universitar (19 + 21 + 18), 4. CS Municipal (5 + 4 + 10).

BILANŢ CS CRIŞUL
Sportivi legitimaţi: 340, la 11 secţii.
Medalii în 2006: 36 aur + 37 argint + 31 bronz.
Medalii pe secţii: haltere (35), karate (22), atletism (20), judo (10), box (7), scrimă (5), radio-modelism (3), polo (2).
Total cheltuieli în 2006: 1.219.510 RON, din care cheltuieli cu activitatea sportivă 614.146 RON, respectiv cheltuieli de personal 419.321 RON.
Sportivi la loturile naţionale: scrimă (4), polo (9), karate (10), atletism (3), judo (4), box (3), haltere (1), radio-modelism (2), şah (5).

Teodor Biris



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase