Sprijin timişorean pentru angiograf

Sprijin timişorean pentru angiograf
ORADEA – Dr. Milovan Slovenski, medic cardiolog la Institutul de Boli Cardiovasculare Timişoara a fost prezent astăzi la Oradea pentru a face o prezentare succintă a angiografului pe care Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea l-a primit de la Ministerul Sănătăţii. Video

Acesta este amplasat deja la etajul III al Staţionarului I şi managerul Emil Popovici Muţ promite ca peste o lună să poată fi deja folosit.

Pentru că în prezent patru medici cardiologi de la Oradea se află în pregătiri de specialitate pentru folosirea acestui aparat la Timişoara, pregătiri ce durează doi ani, dr. Slovenski alături de alţi medici timişoreni vor veni la Oradea să ofere asistenţă medicală în exploatarea acestui aparat.

„Pentru Oradea, obţinerea acestui aparat este un câştig imens. Noi vom sprijini colegii de aici în demersurile lor. Este foarte important însă să vă luptaţi pentru aprobarea deschiderii Centrului cardiovascular. Angiografia este doar o parte componentă din acest centru” s-a adresat dr. Slovenski, atât conducerii spitalului cât şi deputatului PNL de Bihor, Cornel Popa, care a făcut demersuri şi pentru obţinerea aparatului.

Cel mai performant

Potrivit spuselor medicilor timişoreni, angiograful de la Oradea este cel mai modern din ţară, fiind de ultimă generaţie. Acesta a costat 1,2 milioane de euro şi directorul medical al Judeţeanului, dr. Cornel Popa a declarat că se intenţionează adaptarea acestuia şi pentru a se putea efectua intervenţii în cazul bolilor neurovasculare.

Angiograful, este un aparat care ajută să se vizualizeze lumenul vascular unde se injectează substanţă de contrast. Astfel se vizualizează defectele şi se corectează. Este o intervenţie non-chirurgicală, minim invazivă, cu ajutorul căreia bolnavul este readus la starea iniţială, dinainte de boală.

Viorica Borz



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !