Sprijină moral bolnavii de cancer

1Comentariu
Sprijină moral bolnavii de cancer
ORADEA – Are una dintre cele mai dificile misiuni: consiliază bolnavii de cancer. Zi de zi înfruntă revolta, depresiile, temerile lor şi în acelaşi timp devine un important sprijin moral pentru ei.

Dar nu se plânge. Face acest lucru de aproape 10 ani şi spune că nu ar renunţa pentru nimic altceva. Este vorba de Corina Lupău, psihologul secţiei de Oncologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea.

O femeie firavă, cu o privire şi voce blândă, gata oricând să încurajeze sufletele pierdute în calvarul suferinţei. Astfel îi întâmpină Corina pe toţi pacienţii care vin cu sufletul împovărat de boala cruntă cu care sunt diagnosticaţi.

Etapele acceptării
„Fiecare bolnav trece prin mai multe etape. Prima este cea a negării, când bolnavului nu-i vine să creadă. Psihicul se protejează astfel de un şoc puternic. E bine. Însă mulţi cad în cealaltă extremă. Refuză tratamentul, merg la alt medic, sperând că vor primi alt diagnostic”, afirmă Corina Lupău.

În cea de-a doua fază, bolnavul se revoltă: „De ce mi se întâmplă mie. Cu ce am greşit?” se întreabă fiecare dintre ei. „În cea de-a treia fază, de negociere, bolnavul se întoarce spre spiritualitate, devine mai religios, face donaţii, acte caritabile. După această fază urmează însă faza de deprimare. Nu mai poate nega boala, vede că negocierea nu mai are finalitate”, ne mărturiseşte psih. Lupău.

Ultima fază în acest proces este cea a acceptării bolii. „Bolnavul începe să se mobilizeze, să lupte cu boala. Psihologul intervine în fiecare dintre aceste faze, deoarece este foarte grav atunci când un pacient se blochează într-una din ele. Rolul psihologului este de a-i oferi pacientului argumente să le parcurgă astfel încât la final să fie convins că stă în puterea lui de a înfrunta şi a învinge boala”, spune cu convingere Corina Lupău.

Spre latura spirituală
„Este foarte important să direcţionăm mânia pacientului pentru ca aceasta să nu se răsfrângă asupra familiei, medicilor ori asupra lui însuşi. Noi suntem martori la revolta sa. Cât priveşte negocierea, potrivit unui studiu elaborat pe secţia noastră, bolnavii doresc să aibă diferite activităţi religioase. Astfel noi am venit în întâmpinarea acestor nevoi religioase şi organizăm în colaborare cu preoţii Maslu, cât şi întâlniri cu fraţii”, adaugă Corina Lupău.

Un rol important îl are şi familia bolnavului, cercul de cunoscuţi. Psih. Lupău ne-a mărturisit că se lucrează şi cu aceştia, mai ales cu copiii bolnavilor, cu părinţii acestora cât şi cu partenerii. „Aceştia au un rol deosebit de important în lupta bolnavului cu boala. Pe viitor dorim să organizăm şi cercuri de susţinere unde pacienţii să se întâlnească, să-şi mărturisească temerile, experinţele. Iar cei care au scăpat de această boală să vină să le arate că există o speranţă. Boala poate fi învinsă”, încheie psih. Corina Lupău.

Viorica Borz



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor