Stadiul implementarii Programului Operational Regional in Bihor

Stadiul implementarii Programului Operational Regional in Bihor
Gradul de absorbţie al fondurilor din cadrul POR în judeţul Bihor este de 37%.

Hotel Ramada din Oradea a găzduit marti, 21 septembrie, Conferinta de lucru judeţeană „Stadiul implementării Programului Operaţional Regional  (POR) în Transilvania de Nord”. Conferinţa a fost precedată de o şedinţă tehnică de lucru cu beneficiarii proiectelor POR în judeţul Bihor.

Noutăţi

În cadrul şedinţei, reprezentanţii Agenţiei de Dezvoltare Regională (ADR) Nord – Vest au prezentat beneficiarilor prezenţi noul manual de identitate vizuală Regio. „Scopul şedinţei de azi este de a prezenta beneficiarilor modificările care au apărut privind cererile de rambursare şi rapoartele de progres, precum şi clarificările privind implementarea proiectelor de execuţie a lucrărilor”, ne-a declarat Lacrima Andreica, expert comunicare relaţii comunitare ADR Nord-Vest.

Totodată, a mai fost prezentat stadiul implementării Programului Operaţional Regional (POR) la nivel regional şi judeţean, dar şi problemele întâmpinate la nivelul organismului de implementare ADR Nord-Vest privind implementarea proiectelor.

România n-are o experienţă prea mare în implementarea proiectelor, dar Transilvania de Nord stă bine la acest capitol, potrivit reprezentanţilor ADR Nord – Vest, care a organizat a doua sesiune de anul acesta. „Gradul de absorbţie al fondurilor în judeţul Bihor este de 37%. Se poate şi mai bine, dar sunt judeţe unde absorbţia este mult mai mică”, precizează Lacrima Andreica. Una dintre cauzele gradului mai mic de absorbţie, potrivit acesteia, ar fi proiectele foarte mari, în care asocierile între unităţile administrative se fac mai greu. „Sunt proiecte de durată, unde procedurile de verificare sunt mult mai riguroase, dar rezultatele se vor vedea în curând”, apreciază expertul ADR Nord-Vest.

Tot în şedinţa de la Hotel Ramada au mai fost prezentate Proiectele cu finanţare europeană – prin Programul Operaţional Sectorial „Mediu”. Reprezentanţii Centrului Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic, Biroul Regional Nord–Vest au dat detalii despre „Oportunităţi de finanţare prin POSDRU axa 2 , Corelarea învățării pe tot parcursul vieții cu piața muncii”.

D.B.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !