Stadiul lucrărilor din Piața Unirii

Stadiul lucrărilor din Piața Unirii
Șantierul din Piața Unirii avansează iar reprezentanții Primăriei au emis un comunicat cu privire la stadiul lucrărilor. 

Conform acestuia, până acum s-au realizat următoarele lucrări: decopertarea asfaltului şi îndepărtarea vegetaţiei, demontarea bordurilor, înlocuirea reţelei de termoficare, refacerea reţelei de canalizare pluvială şi realizarea cabalizaţiei tehnice pe partea dinspre străzile Ep. Mihai Pavel şi Iuliu Maniu. De asemenea, a fost demontată statuia lui Emanuil Gojdu, care va restaurată şi amplasată în zona Colegiului Naţional E. Gojdu.

În prezent se lucrează la terasamentele pentru carosabil între Biserica cu Lună și Catedrala Greco-Catolică. Totodată, s-a început montarea bordurilor între Biserica cu Lună și Catedrală,  în vederea realizării viitoarei infrastructuri, prin turnarea unui strat de beton. De asemenea, se continuă lucrările la utilități – rețelele de apă-canal pe latura vestică, în spatele statuii lui Mihai Viteazul, la rețelele de apă și rețelele electrice subterane.

În ceea ce priveşte  rețelele de comunicații, Romtelecom a finalizat mutarea propriilor utilități, iar firma RDS&RCS lucrează la ultimele finisaje la noua canalizație aferentă Pieței Unirii.

În ceea ce priveşte rețelele subterane de irigații, care vor asigura umiditatea necesară spaţiilor verzi care urmează să fie amenajate, s-au terminat lucrările în zona sudică a Pieței Unirii (în dreptul bisericii Sf. Nicolae) și se lucrează în celelalte zone rămase.

Lucrările de reabilitare şi modernizare a Pieţei Unirii, în valoare de 18,9 milioane lei fără TVA, sunt realizate de firmele asocierea de firme Drumuri Orăşeneşti SA, SC Electro Construct Sildac SRL, Porfido Edarte Conzortio Stabile, Europorfidi SPA, SC Insanrisa SRL şi SC Gardener SRL. Termenul de finalizare a lucrărilor este luna decembrie 2015.

Având în vedere faptul că în 6 și 13 aprilie se sărbătoresc Sfintele Paști, în aceste zile în Piața Unirii nu se vor efectua lucrări.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase