Stagii de pregătire în Franţa

Stagii de pregătire în Franţa
REŞIŢA – Sesiunea a fost organizată de către Serviciul Integrare şi Informare Europeană, Relaţii Externe şi Aquis Comunitar din cadrul Consiliului Judeţean Caraş-Severin.

S-a făcut o selecţie primară a candidaţilor, iar în faza imediat următoare, se procedează la completarea dosarelor ce sunt transmise regiunilor ofertante, în acest caz fiind vorba de Franche Comté şi Rhône Alpes. Decizia finală privind selecţia viitorilor stagiari aparţine regiunilor menţionate.

Eurodyssee este un program de schimburi între regiunile Europei, care permite tinerilor între 18 şi 30 de ani să beneficieze pe o perioadă de 3 până la 7 luni de un stagiu într-o întreprindere. Obiectivul este de a permite tinerilor să câştige o experienţă profesională. La terminarea stagiului, beneficiarul poate cere un certificat de stagiu de la întreprindere sau regiunea gazdă.

O a doua sesiune de informare privind stagiile ce pot fi efectuate în Franţa, Elveţia şi Spania, va avea loc în 8 februarie a.c., la sediul Consiliului Judeţean Caraş-Severin, etajul VIII, cam. 801 cu începere de la ora 10.00.

Nina Curiţa
nina.curita@informmedia.ro



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !