Start de retur cu dreptul pentru CS Oşorhei

De Teodor Biriş
Start de retur cu dreptul pentru CS Oşorhei

În ciuda pierderilor suferite în această iarnă, CS Oşorhei a început cu o victorie returul în Liga a III-a.

Fără Şerban Pop, Raul Ember şi Cristian Andor, plecaţi, formaţia pregătită de Rudy Kovacs a început cu o victorie scurtă, scor 1-0 (0-0), în faţa echipei Unirea Jucu.

Jocul echilibrat a fost decis de juniorul Darius Costea în minutul 57, când a urmărit o minge respinsă de defensiva adversă, a şutat de la 25 de metri şi portarul Cârlan a fost nevoit să scoată mingea din plasă (1-0).

Fazele de poartă au fost rare, până atunci doar şutul centrare trimis de Turcan fiind periculos deoarece vântul influenţat traiectoria şi mingea a lovit încheietura barelor (48).

Am obţinut un succes important, în faţa unei echipe bine aşezate, cu ştiinţa jocului. Sper să continuăm pe această linie şi în meciul de la Turda”, a declarat la final antrenorul Rudy Kovacs.  

CASETA TEHNICĂ

CS Oşorhei – Unirea Jucu 1-0 (0-0)

A marcat: Darius Costea 57

CS Oşorhei: Hava  – Turcan, Pintea, Lavrincsik, Hering – Ov. Popa, Magda – Hosu (90+4 Selegean), Trip (77 Moise), D. Costea (86 Sg. Ban) – S. Ban (59 Lascu). Antrenor: Rudy Kovacs.

Unirea: Cârlan – Mureşan, Văscan, Turcu, Chiş – Negură (67 Mândruşcă), Tothăzan, Hîmpea, Mănăşturean, Socaciu (68 Moţ) – Sg. Pop (81 Luca). Antrenor: Constantin Olariu.

Cartonaşe galbene: Ov Popa, Lascu / Paul Chiş, Mănăşturean,  Sergiu Pop.

Arbitri: Cristian Codrea – Ştefan Lar, Gheorghe Tarba (toţi din Baia Mare)

Observatori FRF: Nicolae Grigorescu (Timişoara) şi Vasile Rad (Arad).



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !