Start în sezonul expoziţiilor

1Comentariu
ORADEA - În weekend, toate drumurile duc la Spring Expo 2007. Cea de a X-a expoziţie de primăvară din domeniul construcţii, ambient, mobilă se va desfăşura în perioada 30 martie – 2 aprilie, la Sala Sporturilor „Antonio Alexe” din Oradea.

Organizatorii evenimentului sunt: Expo Varadinum, în colaborare cu Camera de Comerţ şi Industrie Bihor, Primăria Oradea, Praktiker, Selgros Cash&Carry şi Agenţia de Protecţie a Mediului Bihor. „Târgul este mai mult decât o simplă expoziţie. Este o acţiune civică”, a declarat Andrei Bondor, directorul expoziţiei.

 

 

 

Organizare şi participanţi

 

 

 

Prima expoziţie organizată în Oradea după aderarea României la Uniunea Europeană adună 105 participanţi care vor expune pe o suprafaţă de 3.000 metri pătraţi. Din păcate pe acelaşi vechi spaţiu al Sălii Sporturilor, devenit parcă neîncăpător.

„Nevoia construirii unui centru expoziţional în Oradea este tot mai imperativă, motivată prin cererea de participare tot mai mare, care nu mai poate fi satisfăcută de spaţiul existent. Există totuşi un început. Primăria a alocat un spaţiu pentru viitorul centru comercial”, a subliniat Bondor.

Începutul acesta ar trebui să aibă totuşi o continuare. Şi asta cât mai urgent. Sala Sporturilor va intra în renovare şi s-ar putea ca expoziţia de toamnă să nu aibă unde se desfăşura.

Oferta prezentată la târg va fi destul de bogată. De la utilaje, instalaţii şi accesorii, materiale de construcţii, decoraţiuni şi finisaje exterioare, instalaţii de încălzire, climatizare şi sanitare, la mobilier şi design interior, uşi, geamuri termopan, vopsele, marmură, piscine, articole de grădinărit şi flori.

„Expoziţia a devenit un târg naţional, participând mai multe firme din alte oraşe: Cluj Napoca, Baia Mare, Arad, Timişoara, Bucureşti, Sf Gheorghe. În plus, faţă de anii trecuţi, Spring Expo 2007 aduce în faţa vizitatorilor 36 de firme noi, dintre care două sunt din Ungaria şi Italia. Acest fapt este rezultatul expoziţiilor anterioare care au mijlocit înfiinţarea de firme, multe dintre ele mixte”, este de părere Szabo Ştefan, director executiv Expo Varadinum.

Preţul unui bilet de intrare este 3 lei. În cadrul expoziţiei va fi acordat, ca de obicei, un premiu al vizitatorului, care va consta anul acesta dintr-un mobilier living, oferit de Mob Design.

Dan Birta

 

 

Taguri:


1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor