Start în turneul de polo de la Cluj

CLUJ-NAPOCA – Turneul „celor cinci naţiuni” la polo, denumire împrumutată de la o competiţie de mare tradiţie din rugby-ul mondial, va începe joi seară la Bazinul olimpic „Politehnica” din Cluj-Napoca.

Este o competiţie de referinţă pentru poloul românesc, pentru că reuneşte la start patru mari forţe ale acestui sport – Ungaria, Croaţia, Grecia şi Germania – cărora şi se adaugă naţionala noastră. România redevine şi ea un nume respectat în poloul mondial, datorită rezultatelor realizate în ultimii ani, locul VI la CM 2004, locul VI la Cupa Mondială 2005 şi mai ales locul IV la CE 2005. Revigorarea poloului nostru i se datorează cu precădere selecţionerului Vlad Hagiu, care a reuşit să facă performanţă cu un număr foarte restrâns de jucători (circa 250 în toată ţara, cu tot cu juniori), cu o infrastructură extrem de precară (doar câteva bazine în întreaga ţară), una dintre cele mai slabe de pe întregul continent.

Turneul de la Cluj-Napoca nu poate decât să stârnească regrete pentru iubitorii orădeni ai poloului, pentru că el trebuia să aibă loc la Bazinul olimpic din oraşul nostru. Din păcate, tergiversarea repetată a termenului de predare şi finalizare a lucrărilor de acoperire a bazinului au dus la acest deznodământ, care nu face deloc cinste Oradiei.

Echipa României debutează joi seară, în compania Germaniei, în meciul inaugural al turneului. Selecţionerul Vlad Hagiu are la dispoziţie următorul lot de jucători: Nenciu, Stoenescu – portari; Bonca, Dunca, Kádár, Muşat, G. Georgescu, Al. Matei, R. Georgescu, Negrean, Chioveanu. Edi Andrei s-a accidentat şi nu va putea juca. C. Radu, Buşilă şi Rath nu au sosit încă de la echipele lor din Italia, unde campionatul nu a fost întrerupt.

Gavril Nutiu



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !