UPDATE | CSM Oradea s-a calificat în semifinalele Cupei României unde va întâlni formația BC Mureș
CSM Oradea se află la a patra participare la un turneu final al Cupei României. Echipa orădeană a disputat o semifinală și a pierdut două finale, una în 2014 cu Energia Târgu Jiu, iar a doua chiar pe teren propriu, anul trecut, cu U BT Cluj Napoca.
Dacă va reuși să se califice până în finala competiției, CSM Oradea va disputa 3 meciuri în trei zile.
Baschetbaliștii orădeni vor disputa primul meci miercuri, de la ora 19:45, în compania celor de la BC SCM Timișoara. Ultima partidă dintre cele două formații a avut loc pe 1 februarie, la Timișoara, bihorenii fiind învinși dramatic, după două reprize de prelungiri, scor 84-85.
„Țintim finala”
Chiar dacă vor să ajungă în finala competiției, baschetbaliștii bihoreni se concentrează pe prima partidă, cea cu Timișoara.
„Sunt meciuri direct eliminatorii, se va juca pentru un trofeu, adică încărcătura va fi cu totul alta pentru toți cei direct implicați. De asemenea, trebuie să te concentrezi asupra primului meci, dar nu poți să nu te gândești că pentru a câștiga trofeul trebuie să câștigi trei meciuri și este neapărată nevoie de o gestiune foarte bună a minutelor de joc”, a declara antrenornul orădenilor, Cristian Achim.
Deși susține că este greu să joci, pe parcursul a trei zile, trei meciuri în care să fii competitiv în fața unor adversari redutabili, conducătorul de joc al CSM-ului, Branko Mirkovic, „speră că nu vom avea parte de surprize neplăcute în ceea ce ne privește. Fără îndoială țintim finala, adică ne propunem un parcurs cât mai lung posibil”.
Cristian Achim este de părere că turneul final al Cupei României schimbă sistemul de joc al majorității echipelor din cauză regulamentului care obligă participantele să folosească în permanență doi români. „Este un exercițiu un pic diferit față de ceea ce suntem noi obișnuiți. După cum bine se știe în Cupa României se joacă cu un regulament ce obligă echipele să folosească doi români în permanență. Acest aspect schimbă multe din datele problemei. Se schimbă multe situații, deoarece nicio echipă nu joacă în alcătuiri care să implice doi români în permanență pe teren. Vor fi situații schimbate, însă acestea se schimbă pentru toate echipele, nu doar pentru noi. Cu siguranță va rezulta un alt joc pentru fiecare echipă, strict din acest punct de vedere.
Program turneul final Cupa României 2017 – Sibiu
Marți – 14 februarie
Steaua CSM EximBank vs SCM U Craiova – 83-63
BC CSU Sibiu vs U-BT Cluj-Napoca – 70 – 88
Miercuri – 15 februarie
BC Mureș vs Phoenix Galați – 85 – 75
BC SCM Timișoara vs CSM CSU Oradea – 72 – 92
Joi – 16 februarie
U BT Cluj Napoca – Steaua CSM EximBank – ora 18.00, DigiSport 3
CSM CSU Oradea – BC Mureș – ora 20.30, DigiSport 4
Vineri – 17 februarie
Finala – ora 19.00, DigiSport 4
Citiți principiile noastre de moderare aici!