Start la ajutorul de încălzire

1Comentariu
ASCO distribuie cererile tip pentru ajutorul de încălzire dacă venitul lunar este sub 615 lei.

În pragul sezonului rece, Administraţia Socială Comunitară Oradea (ASCO) informează că din 12 octombrie va  prelua dosarele pentru ajutoarele de încălzire prevăzute de O.U. nr.107/2006 pentru persoanele cu un venit sub 615 lei per membru de familie. Sezonul rece 1 noiembrie 2009 – 31 martie 2010 este ultima iarnă în care se acordă astfel de ajutoare, întrucât Uniunea Europeană ne va interzice astfel de subvenţii. Ajutorul poate fi solicitat de familiile sau persoanele singure care trăiesc şi gospodăresc împreună, utilizând pentru încălzirea locuinţei lemne, cărbuni, combustibili petrolieri. Deci orădenii care au încălzire de la CET nu intră în această măsură.

Cererile şi actele aferente se depun la sediul ASCO sau la centrele sociale multifuncţionale din cartierele Nufărul, Rogerius şi Ioşia.

Dosarul va cuprinde o cerere tip şi declaraţie pe proprie răspundere privind veniturile, copii a documentului de identitate al titularului de cerere şi a fiecărei persoane incluse în cerere (certificat de naştere în cazul minorilor sub 14 ani, paşaport etc.), ambele formulare putându-se ridica începând de astăzi de la sediul ASCO sau de la centrele multifuncţionale.
Pentru dovada veniturilor trebuie prezentate:
 
1. Adeverință salarizare pe septembrie
2. Copie xerox cupon de pensie
3. Copie xerox cupon de indemnizaţii (ex. persoane cu dizabilităţi, însoțitor persoană cu dizabilități gr.I, activități liberale, creșterea copilului, etc.)
4. Copie xerox cupon alocaţii (ex.alocaţie copil, nevăzători)
5. Rente viagere
6. Adeverinţe şcolare prin care să se confirme calitatea de elev şi dacă aceştia beneficiază sau nu de bursele școlare
7. Adeverințe prin care să se ateste calitatea de student și dacă aceştia beneficiază sau nu de burse
8. Ajutoare băneşti lunare
9. Venituri din chirii (contracte închiriere)
10. Venituri din dobânzi, dividende, părți sociale
11. Orice alte venituri

Copie după actul de proprietate asupra imobilului (contract de vânzare cumpărare), respectiv contractul de închiriere sau subînchiriere, contract de comodat și alte acte care atestă dreptul de proprietate asupra imobilului (extras de carte funciară)
Nerespectarea prevederilor legii constituie contravenţie și se sancţionează cu amenda de la 1.000 lei la 10.000 lei.

Factbox: Venituri

Venit net mediu lunar pe membru de familie  Suma acordată lunar
Până la 155 lei 54 lei
Între 155,1 lei şi 210 lei 48 lei
Între 210,1 lei şi 260 lei 44 lei
Între 260,1 lei şi 310 lei  39 lei
Între 310,1 lei şi 355 lei  34 lei
Între 355,1 lei şi 425 lei 30 lei
Între 425,1 lei şi 480 lei 26 lei
Între 480,1 lei şi 540 lei 20 lei
Între 540,1 lei şi 615 lei 16 lei

Cristian Horgos



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor