Start la repartiţiile în plus

La Facultatea de Medicină şi Farmacie - în 3 februarie
La Facultatea de Medicină şi Farmacie - în 3 februarie
Ministerul Sănătăţii a stabilit modul de repartizare a celor 1.500 de locuri suplimentate de rezidenţii în Medicină de Familie.

Repartizarea locurilor suplimentate (1500) de rezidenţi medicină de familie se va desfăşura după un calendar stabilit de Ministerul Sănătăţii. Astfel, medicii care au ales locuri sau posturi în specialitatea medicină de familie, care conform punctajului obţinut au ales centre universitare de pregătire, altele decât cele în care au interese familiale, sociale, etc.  vor beneficia de schimbarea centrului de pregătire. Pentru aceasta, ei vor depune cereri  la direcţiile de sănătate publică din centrele universitare dorite, până la data de 15 ianuarie 2010. D.S.P.-urile din centrele universitare medicale vor efectua formele de încadrare pentru rezidenţii pe loc, precum şi cele de repartiţie la stagiu atât pentru rezidenţii pe loc cât şi pentru cei pe post.

Medicii care  la teleconferinţa din 28-29 noiembrie 2009 au ales locuri sau posturi şi doresc să renunţe la acestea  pentru a participa  la alegerea locurilor suplimentate în specialitatea medicină de familie vor transmite cereri (olografe şi însoţite de copia actului de identitate) la Ministerul Sănătăţii prin fax la numărul 0213072601, până la data de 15 ianuarie 2010. Posturile sau locurile vacantate prin renunţare vor fi transformate în locuri de medicină de familie şi vor fi raportate la noua repartiţie.  

Opţiuni

În clasificarea candidaţilor care urmează să opteze pentru loc în specialitatea medicină de familie vor fi cuprinşi toţi candidaţii cu obţinut punctaj de promovare  şi care s-au clasat după poziţia 2625, precum şi cei care renunţă la locul/postul ales la teleconferinţa din noiembrie. Această clasificare va fi afişată pe site-ul Ministerului Sănătăţii la data de 28 ianuarie 2010.

Alegerea locurilor şi a centrelor de pregătire va avea loc în 3 februarie 2010, prin teleconferinţă. Candidaţii au posibilitatea de a se prezenta la unul dintre centrele universitare medicale: Arad, Bucureşti, Braşov, Cluj-Napoca, Craiova, Constanţa, Galaţi, Iaşi, Oradea, Sibiu, Târgu Mureş sau Timişoara, în caz contrar, pierd drepturile conferite de concurs.

La direcţiile  de sănătate publică  menţionate se vor forma comisii locale de repartizare (cu minim patru membri), care vor elibera candidaţilor o adeverinţă prin care se confirmă specialitatea şi centrul universitar ales.

Intocmirea formelor de încadrare se va face între  4-9 februarie 2010.  Repartizarea la stagiul de pregătire şi  alegerea coordonatorului de pregătire va avea loc la direcţiile de sănătate publică din centrele universitare alese, în 10 februarie 2010, de la ora 9,00, cu excepţia Bucureşti-ului pentru care această repartiţie se va face în 10 şi 11 februarie 2010, urmând ca cei în cauză să se prezinte în str.Bodesti, nr.1, sector 2, Bucureşti. Încadrarea şi prezentarea la stagiul de pregătire  se vor face începând cu data de 15 februarie 2010.

Otilia Şandor



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !