Start lansat pentru România U19. Micovschi a jucat pe final

De Teodor Biriş
Reactualizat la:
Măţan (nr. 10) a fost omul meciului
Măţan (nr. 10) a fost omul meciului - © FOTO: FRF.RO
Regula U21 introdusă în Liga 1 îşi arată roadele şi la echipa naţională under 19, care dispută în aceste zile Turul de Elită pentru calificarea la Campionatul European din Finlanda.

Cu Andrei Vlad (FCSB), Screciu (CSU Craiova), Dima (Sepsi), Băluţă, Măţan (Viitorul Constanţa), Moruţan (FC Botoşani), jucători cu meciuri în prima ligă, plus “stranierii” Dragomir (Arsenal), Dulca (Swansea) şi Sîntean (Slavia Praga), România a surclasat Serbia în meciul inaugural desfășurat în cele din urmă pe Stadionul Ilie Oană din Ploiești.

Tricolorii s-au impus cu 4-0 în faţa unei naţionale puternice la acest nivel. Golurile au fost marcate de Măţan 20, 61, Moruţan 23 şi Băluţă 55. Bihoreanul Claudiu Micovschi a intrat în minutul 85 şi a avut şi el o ocazie bună de a marca.

Selecţionerul Adrian Boingiu a început partide cu 1.Vlad – 2. Haruț, 5. Screciu, 3. Dima, 4. Neciu – 14. Băluță, 6. Dulca – 8. Moruțan, 7. Dragomir (C), 10. Mățan – 9. Sîntean. Au mai intrat Moldoveanu, Drăguş şi Micovschi.

În celălalt meci din grupă, Suedia – Ucraina 0-0. La CE din Finlanda se califică doar prima clasată.

Meciurile rămase de disputat:

24 martie
Ucraina – Serbia (ora 14:30)
România – Suedia (ora 19:00)
27 martie
Serbia – Suedia (ora 19:00)
Ucraina – România (ora 19:00)



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !