Steaua da examenul nervilor la Iasi

Reactualizat la:
Inaintea meciului de duminica, antrenorul iesenilor a incins spiritele cu o suita de declaratii razboinice. Protasov danseaza pe sarma. Pentru Ionut Popa, tehnicianul moldovenilor, derby-urile cu formatiile de top bucurestene sunt adevaratele teste.

In opinia sa, o victorie in fata unei echipe din pluton nu mai are importanta daca te faci de ras cu ‘granzii’. Astfel incat antrenorul a declansat razboiul psihologic al declaratiilor. Dupa victoria de la Bacau, ‘Popica’ a pierdut un pariu cu elevii sai, dar a refuzat sa plateasca miza.

Intrebat daca isi va rade pana la urma mustata, asa cum a declarat, tehnicianul iesean a raspuns ca s-a inteles cu jucatorii: ‘Am discutat cu ei si mi-au spus ca pot sa-mi pastrez mustata, dar sa le fac cinste cu o masa. Mustata este tot ce am eu mai de pret’.

Ce a zis joi. ‘Cand joci cu aceste echipe trebuie sa dai totul din tine. Aici iti arati valoarea. Vreau sa-i vad la pauza si dupa meci ca au sange la gura. Sange de stelist. Sa vad pe gazon maini si picioare rupte. Asa se joaca impotriva unei echipe de top. Trebuie sa te autodepasesti si am incredere in baietii mei ca vor juca pana la epuizare’.

Ce a zis vineri. ‘Dupa ce am vazut meciul Stelei cu Dinamo, vreau sa va spun ca nici uraganul Rita nu o poate opri din drumul spre victorie. Cred ca nici gripa aviara! In schimb, daca vor juca asa cum au facut-o in Cupa cu Rapid II, cred ca avem sanse mari sa terminam meciul neinvinsi. Steaua este o mare echipa, dar care poate prinde si momente mai slabe’.

Ce a zis sambata. ‘Anul trecut nu am pierdut cu Steaua si ei au luat campionatul. Nu ma prea pricep eu la pariuri, dar pot sa spun ca in cazul in care Steaua ne bate duminica, nu va lua campionatul!’.

Oleg Protasov, antrenorul care sta pe ghimpi pe banca Stelei si are cosmaruri in care apare Dan Petrescu, a raspuns moderat: ‘Bine fac ca nu le e frica. Poate ca asa isi pregateste el jucatorii sau poate spune adevarul si chiar se gandeste sa ne rupa. Noi vom juca fotbal, nu vom sparge capete!’.

Tehnicianul ucrainean a mentionat ca in ultimele zile ploaia l-a obligat sa faca unele modificari in programul de pregatire. ‘Starea vremii ne-a pus la incercare si ne-a schimbat programul, dar trebuie sa fim pregatiti, ca sa scoatem un rezultat bun’. Intrebat daca simte o presiune in plus dupa ce in presa au aparut informatii potrivit carora patronul s-ar fi intalnit cu antrenorul Sportului, ucraineanul a raspuns: ‘Ma simt la fel ca in prima zi’.

Onlinesport.ro