„Steaua detine prima sansa”

3Comentarii
„Steaua detine prima sansa”
Baschetbaliştii de la CSM Oradea primesc miercuri vizita Stelei, cu începere de la ora 18.

Antrenorul Cristian Achim este conştient de faptul că Steaua este favorită în faţa orădenilor în meciul de marti, contând pentru etapa a III-a a Diviziei A de baschet masculin. Cu toate acestea, tehnicianul afirmă că echipa sa va juca la victorie şi nu se va da la o parte în niciun caz.

„Este un meci între David şi Goliath, dacă ar fi să judecăm după bugetele şi loturile de jucători ale celor două echipe. Steaua este mai bună decât noi, dar noi vom avea atitudine. Garantez că spectatorii vor pleca de la meci mulţumiţi, dacă nu de rezultat, pentru că pentru acesta nu putem garanta, măcar pentru atitudinea, pentru efortul şi dăruirea jucătorilor. Noi vom juca la victorie tot timpul, indiferent de adversar, chiar dacă vom porni cu şansa a şaptea”, a afirmat Cristian Achim în timpul conferinţei de presă de luni.

Steaua este echipa care a investit cei mai mulţi bani pentru actualul sezon şi deţine totodată cel mai mare buget. Formaţia bucureşteană este din acest punct de vedere una din favoritele la titlul de campioană. „Steaua a investit serios şi este în mod cert o candidată la titlul sau măcar la primele locuri. Procentual, avem şanse mici în acest meci, Steaua fiind favorită. Cu toate acestea, noi nu ne vom da la o parte şi dorim să-i facem să transpire serios pe oaspeţi. Ar fi o supriză dacă am câştiga, dar suntem decişi să luptăm pentru victorie. Dacă după fiecare meci poţi să te uiţi în oglindă şi să spui că ai făcut tot ce a depis de tine, atunci este bine şi rezultatele nu vor întârzia să apară. Vom încerca să contracarăm vedetele Stelei prin jocul nostru colectiv”, a spus Achim.

Play-maker-ul orădenilor, Tyronn Mitchell, a făcut ieri primul antrenament cu echipa după operaţia de menisc pe care a suferit-o. În funcţie de modul în care răspunde solicitărilor fizice, jucătorul american ar putea fi apt de joc în următoarele partide ale echipei noastre.

Steaua a avut un debut bun de sezon, obţinând victorii în primele două etape, 67-65 în deplasare cu BC Miercurea Ciuc şi 89-67 acasă cu SCM U Craiova. Din lotul bucureştenilor fac parte actuali sau foşti internaţionali români, ca Mandache, Căruţaşu, B. Popescu, V. Stănescu, plus „stranierii” Coleman, Jackson, Turner, Lucic, Nikolov.

G.N.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor