Steaua s-a calificat în turul 3 al competiţiei

1Comentariu
Echipa antrenată de italianul Cristiano Bergodi s-a calificat, joi, în turul 3 preliminar al Ligii Europa, după ce a trecut de ungurii de la Ujpest şi în deplasare, scor 2-1, iar în faza următoare va evolua împotriva lui Motherwell.


UJPEST-STEAUA 1-2 (Vasko 82 / Szekely 58, Grzelak 66)

Ujpest: Balajcza – Vermes, Vasko, Lambulics, Pollak (Toth 67) - Dudics, Sandor, Stokes, Tisza – Kabat (Foxi 60), Rajcsi. Antrenor Willie McStay.

Steaua: Tătăruşanu – Golanski, Baciu, Goian, P. Marin – Szekely, Bicfalvi (Onicaş 46), Toja (A. Ionescu 83), Nicoliţă (Grzelak 65) - B. Stancu, Surdu. Antrenor: Cristiano Bergodi.

Cartonaşe galbene: Tisza 23, Dudics 30 / P. Marin 18, Toja 62, Szekely 71

Arbitri: Andre Marriner – David Richardson, Richard West (toţi din Anglia)

Stadion: Ferenc Szusza (Budapesta); Spectatori: 8.678

Cum s-au marcat golurile:

0-1, min. 58: Steliştii au purtat o acţiune rapidă pe partea stângă, balonul a ajuns la Toja, acesta a centrat în careu pentru Bogdan Stancu, care a reluat în portarul advers, dar mingea a ajuns la Szekely, care a marcat din 6 metri în poarta goală.

0-2, min. 66: Bogdan Stancu a centrat în careu, de pe partea dreaptă, iar polonezul Rafal Grzelak a marcat cu capul, la prima atingere de balon.

1-2, min. 82: Tamas Vasko a marcat cu o lovitură de cap din interiorul careului mic, în urma unei lovituri de la colţul terenului.

În minutul 40, căpitanul ungurilor, Peter Kabat, şi-a spart capul în urma unui duel cu fundaşul Stelei, Dorin Goian. El a primit îngrijiri medicale câteva minute pe teren, apoi a fost scos în afara suprafeţei de joc şi a mers direct la vestiare. După pauză, el a revenit pe teren, cu un bandaj la cap.

În minutele de prelungire ale primei reprize, în urma unui duel în careul ungurilor, Tamas Vasko a căzut peste Bicfalvi şi l-a accidentat pe acesta la piciorul stâng. Mijlocaşul român nu a mai putut continua jocul şi a fost schimbat la pauză cu Mihai Onicaş.

Petre Marin şi Juan Carlos Toja au primit câte un cartonaş galben în jocul de la Budapesta şi, pentru că au fost avertizaţi şi în tur, vor lipsi din prima manşă a turului trei preliminar din Liga Europa.

Repriza a doua a partidei a început cu o întârziere de 18 minute, din cauza unor incidente care au avut loc în tribune între suporterii români şi cei unguri. Înainte de reluarea jocului, fanii unguri au aruncat mai multe torţe înspre suporterii stelişti, iar aceştia au replicat rupând un gard şi încercând să ajungă în sectorul adversarilor. Cele două echipe au ieşit pe teren, dar din cauza a ceea ce se întâmpla în tribune, arbitrul englez Andre Marriner a decis că jucătorii să intre înapoi la vestiare.

De apostrofările fanilor unguri nu au scăpat nici jucătorii Stelei, care, în momentul în care au ieşit la încălzire, dar şi pe parcursul meciului, au fost înjuraţi şi li s-a strigat “Ţiganii, ţiganii”.

Polonezul Rafal Grzelak a intrat pe teren în repriza secundă şi a bifat al doilea meci pentru Steaua, după ce şi în tur a evoluat câteva zeci de minute. Mijlocaşul a reuşit să marcheze primul gol în tricoul roş-albaştru, la prima atingere de balon, după o centrare a lui Bogdan Stancu.

Cristiano Bergodi nu s-a putut baza pe serviciile căpitanului Sorin Ghionea, după ce a acesta a suferit o contractură la antrenamentul oficial de miercuri. Deşi problema jucătorului nu era foarte gravă, s-a decis ca acesta să nu joace pentru a nu-şi complica şi mai mult situaţia. De asemenea, grecul Pantelis Kapetanos nu a putut fi folosit, el fiind suspendat după eliminarea din jocul tur.

De cealaltă parte, scoţianul Willie McStay nu l-a avut la dispoziţie pe Korcsmar, suspendat după eliminarea din partida de la Bucureşti.

Centralul Andre Marriner (37 de ani) a fost promovat pe lista FIFA abia în acest an, iar până acum a condus la nivel înalt doar două meciuri internaţionale, în calificările pentru Campionatul European U19 din 2009, în ambele fiind implicată naţionala României. În primul dintre acestea, tricolorii au remizat cu Norvegia, iar în cel de-al doilea au fost învinşi categoric de Franţa.

În turul 3 preliminar al Europa League, Steaua va întâlni pe Motherwell (Scoţia).

Sursa:Newsin



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor