Steaua, salvare din penalty

Steaua, salvare din penalty
Steaua a castigat miercuri cu 1-0 contra Iasiului, dupa ce plecase in tur cu acelasi scor din Copou. Victoria a venit tot in urma unui penalty.

Steaua a luat la Iasi trei puncte gratie unui penalty al lui Bostina, iar la Bucuresti de asemenea trei puncte dupa un 11 metri transformat de Dica.

Meciul s-a jucat pe o ploaie torentiala, insa gazonul de pe stadionul National a fost ca in palma.

Dica a marcat de la punctul cu var in minutul 63 si tot el a trecut pe langa un 2-0 10 minute mai tarziu.

Steaua nu a stralucit. Ca de obicei, Nicolita a alergat de a mancat pamantul, insa cand a venit vorba de suturi nu i-a iesit nimic.

Steaua a jucat din minutul 70 cu un om in plus, Adrian Toma fiind trimis la cabine.

Faza meciului a fost realizata de Cosmin Olaroiu, care a fost atuncat la pamant de Balan, dezechilibrat.

Olaroiu, rezervat

“Nu am făcut o partidă strălucită şi e explicabil, pe undeva. Înainte de oboseala fizică este cea psihică după aceste meciuri grele. Am greşit mult, am ratat situaţii nepermise. Am trecut de multe ori peste faza de construcţie. Din fericire reuşim să ne apărăm exact şi, deşi au fost şi acolo greşeli, reuşim să nu ne pună probleme mari adversarul”, a declarat Olăroiu.

“Cristea trăieşte stări de spirit diferite de la un meci la altul. Este un jucător de contraatac, care se descurcă mai greu pe spaţii mici şi în jocul de combinaţii. M-am gândit mult înainte de joc, am vrut să încep cu Opriţa, dar n-am vrut să-i creez probleme şi să-şi piardă încrederea”, a subliniat Olăroiu.

“Nicoliţă are resurse extraordinare, dar a fost foarte şters azi şi nu a pus în dificultate adversarul. În prima repriză a avut mai multe situaţii când a greşit, nu a reuşit nici pasă decisivă, nici finalizare”.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase