“Steaua va lua campionatul”

1Comentariu
“Steaua va lua campionatul”
Sahtior Donetk si-a trecut in palmares cel de-al treilea titlu de campioana a Ucrainei, dintre care ultimele 2 au fost obtinute cu ajutorul lui Mircea Lucescu si al jucatorilor Ciprian Marica, Razvan Rat si Flavius Stoican.

Iata ce a afirmat Mircea Lucescu despre meci, dar si despre campionatul intern.

Meciul de baraj a fost mai greu decat cel disputat miercuri la Kiev, unde ati terminat la egalitate, 2-2?

Stiam ca vor fi multe presiuni… Ne-am pregatit pentru asa ceva. In ultimele minute, portarul dinamovist Sovkovski a venit de doua ori in careul nostru. Am obtinut cel mai muncit titlu de campion din cariera mea!

Cum se face de n-ati scos pana acum niciun cuvant legat de arbitraj?

M-ai provocat! Slovacul Lubos Michel este prieten cu toata federatia de la Kiev. Lubos stie sa fure… Chestia asta a simtit-o pe propria piele o Romanie intreaga! A fluierat impotriva noastra asa cum a facut-o in Norvegia contra tricolorilor.

Cum ati fost primiti la Donetk?

Aici este o sarbatoare continua. E ceva fantastic! Oamenii ne-au luat pe sus inca de la aeroport. Pe strazi e mare harmalaie. Se organizeaza concerte, expozitii de fotografii cu succesele echipei… Nu mai spun de petreceri!

A umblat la “pusculita” Rinat Ahmetov?

Se tine intotdeauna de cuvant. Jucatorii n-au nicio grija in acest sens. Banii nu sunt o problema la Donetk. Am sarbatorit succesul intr-unul dintre hotelurile sale.

Sunteti obosit dupa chef?

M-a obosit rau petrecerea. Am rezistat doar pana la trei dimineata. Sarbatoarea a continuat, dar eram epuizat psihic dupa un sezon atat de dificil.

Va fi familia Lucescu invingatoare in doua campionate?

Acum ma gandesc doar la Razvan. Ar fi minunat ca Rapid sa realizeze eventul! Cupa este mult mai aproape de giulesteni, dar sansele la campionat sunt mici. Cred ca totul s-a decis dupa meciul Gloria Bistrita – Steaua.

Atac la Steaua

Lucescu senior, care va continua la Sahtior si anul viitor, i-a atacat dur pe oficialii Stelei, pe care ii acuza ca, dupa scandalul provocat la Bistrita, si-au asigurat arbitraje favorabile pentru ultimele etape ramase de disputat.

“Nu se mai poate vorbi de sanse la titlu. Dupa circul de la Bistrita s-a terminat totul. Arbitrul Serea a fost sanctionat pentru chestii minore, la fiecare corner sunt 15 penalty-uri mai clare decat acela care i s-a imputat lui in meciul cu Gloria. Prin suspendarea lui Serea, total nejustificata, s-a decis campionatul”, a spus Lucescu.

Tehnicianul sustine ca Ionica Serea este acum un exemplu pentru ceilalti abitri. “Nimeni nu va mai avea curajul sa arbitreze corect. Sanctionarea lui Serea e un semn pentru ceilalti in ce directie sa arbitreze. Sa nu se atinga nimeni de cine nu trebuie”, a adaugat antrenorul echipei Sahtior.

“Steaua va lua campionatul cu arbitri”, a conchis Il Luce.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor