Ştefan Bănică, „Picat din Lună”

Ştefan Bănică, „Picat din Lună”

Spectacolul va avea loc în data de 26 octombrie, de la ora 19:30, la Casa de Cultură a Sindicatelor.

Urbea de pe Crişul Repede a fost inclusă pe „harta” turneului pe care Ştefan Bănică îl va face în 11 oraşe din ţară. La Oradea, artistul va poposi în ziua de 26 octombrie 2017, ora 19:30, la Casa de Cultură a Sindicatelor.

Spectacolul face parte din turneul național de promovare a celui mai nou material discografic semnat Ștefan Banică – „Picat din lună”, cel de-al șaisprezecelea album de autor din cariera impresionantă a artistului.

Este un album complex, surprinzator, elaborat, cu surprize muzicale inedite.

Actor, compozitor, interpret, regizor, producător, moderator tv, cu o carieră de peste 30 de ani, Ștefan Bănică este unul dintre cei mai complecși și iubiti artiști din România.

A înregistrat adevărate recorduri cu ocazia Concertele sale de Crăciun – peste 63 de concerte sold out la Sala Palatului – cea mai longevivă și complexaă producție muzicală din România, cu o tradiție de peste 15 ani. Ele este cel care deschis drumul producțiilor și proiectelor muzicale de amploare din România. A lansat 15 albume de autor, premiate cu 5 Discuri de Aur și 2 Discuri de Platină. Cu zeci de videoclipuri muzicale de mare succes lansate, cu peste 30 de roluri în film și teatru și cu nenumărate alte premii și distincții ce i-au recompensat activitatea artistică și care vin în completarea palmaresului său impresionant, Ștefan Banică reprezintă un veritabil brand în show-biz-ul românesc.

Biletele se găsesc la casieria Casei de Cultură a Sindicatelor și online, pe: vandbilete.ro, bilete.ro, eventim.ro.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !