Stimulaţi să se mute la ţară

1Comentariu
ORADEA – Tinerii bihoreni se arată destul de interesaţi de posibilitatea de a se instala la ţară. Cu atât mai mult cu cât cei care îşi înfiinţează o exploataţie agricolă pot beneficia de subvenţii. Conform măsurii 121 tinerii care vor să facă afaceri în agricultură pot primi între 10.000 şi 25.000 de euro pentru dezvoltarea unor exploataţii agricole.


Banii se acordă în două tranşe.
Prima, de 60 % din suma totală eligibilă
solicitată,este acordată la aprobarea
proiectului de către Agenţia de
Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi
Pescuit, iar cea de-a doua, de 40 % este achitată
la îndeplinirea acţiunilor planului de
afaceri prezentat de fermier.


„Până în prezent în Bihor
s-au depus două proiecte pe acestă
măsură. Noi îi aşteptăm pe
tinerii cu vârsta sub 40 de ani să mai
depună proiecte. Termenul limită de depunere
pentru această sesiune, care a început
în decembrie 2008, este 27 februarie”, a
precizat Florian Vesa directorul Oficiului
Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare
Rurală şi Pescuit (OJPDRP) Bihor.


Tinerii care nu au apucat să-şi facă
însă documentaţia necesară pot
însă să sta liniştiţi
deoarece vor mai fi cel puţin două sesiuni de
depunere a dosarelor anul acesta.

Ajutor


Valoarea ajutorului financiar diferă în
funcţie de planul de afaceri şi
suprafaţa de teren, dar nu poate depăşi
suma de 25.000 de euro, bani acordaţi în
două tranşe. Verificarea condiţiilor
pentru acordarea celei de a doua tranşe nu va
depăşi 36 de luni de la data aprobării.
„Solicitantul trebuie să depună cererea
de finanţare pentru primirea sprijinului de
instalare în termen de 12 luni de la data
preluării sau a arendării exploataţiei.
Nu trebuie în mod obligatoriu să se
pună pe picioare o exploataţie nouă, ci
o poate prelua şi prin alte forme pentru
dezvoltarea acesteia”, a precizat Florian Vesa.
Tebuie ştiut însă faptul că
dacă exploataţia îşi va
înceta activitatea mai devreme de trei ani suma
primită va trebui restituită.


Dosarul pentru obţinerea finanţării
trebuie să conţină cererea-tip, acte de
proprietate (pe terenuri şi/sau clădiri),
planul de afaceri şi o serie întreagă
de documente-tip care pot fi obţinute de la
Oficiul Judeţean de Plăţi pentru
Dezvoltare Rurală şi Pescuit de pe strada
Sucevei nr. 14, sau de pe site-ul ministerului la
secţiunea Măsura 121 – Instalarea tinerilor
fermieri.


 

Simona Albinaru



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor